Printul Charles, mostenitorul coroanei Marii Britanii, a innoptat, vineri, la una dintre proprietatile lui din Valea Zalanului, din comuna Malnas, judetul Covasna, si urmeaza ca duminica seara sa se intalneasca si cu primarul comunei Malnas, Kasleder Jozsef.

Primarul comunei Malnas, Kasleder Jozsef, a declarat ca Printul Charles a mai achizitionat, in primavara acestui an, o casa mica in satul Valea Zalanului, aflata in imediata vecinatate a proprietatilor pe care le detine deja. Este vorba de o casa din caramida, cu doua camere si o bucatarie.

Kasleder a precizat ca, in prezent, Printul Charles detine patru case in satul Valea Zalanului, lucrarile de renovare fiind incepute si la cea achizitionata in acest an.

Kasleder a afirmat ca faptul ca mostenitorul tronului Marii Britanii a optat pentru aceasta zona ar putea contribui foarte mult la dezvoltarea ecoturismului si a agriculturii traditionale.

"Este vina noastra ca nu am reusit inca sa construim pe acest brand. Faptul ca Printul Charles a investit in aceasta zona ar putea contribui foarte mult la dezvoltarea ecoturismului, a gospodariilor bio. Nu este nevoie de investitii mari, ci de un proiect pentru a sprijini localnicii care se ocupa de agricultura traditionala, care produc produse locale", a spus primarul.

Kasleder Jozsef a spus ca duminica seara se va intalni cu Printul de Wales.

Mostenitorul coroanei britanice a cumparat, in ultimii ani, trei proprietati in satul Valea Zalanului, intre care si o casuta cu doua incaperi si o bucatarie, veche de peste o suta de ani. Cele trei case, aflate la capatul satului, au fost renovate.

Citeste si:

Printul Charles a ajuns, joi dupa-amiaza, cu o cursa charter privata, pe Aeroportul "Transilvania" din Targu Mures, el fiind intampinat de directorul aeroportului, Peti Andras, si de oficialitati de la ambasada britanica. Aeronava privata a venit de la Londra, Printul Charles fiind preluat de la aeroport de o masina a oficialitatilor britanice.

De la aeroportul muresean, Printul Charles a plecat spre Miclosoara, in judetul Covasna, la domeniul contelui Kalnoky Tibor, unde a fost gazduit in noaptea de joi spre vineri.

Vineri, Printul Charles a vizitat localitatea mureseana Archita, discutand cu seful Consiliului Judetean Mures si cu personalitati medicale despre inventarierea si pastrarea patrimoniului transilvanean, respectiv despre infiintarea unei clinici in zona.

In cursul vizitei private, Printul Charles ar urma sa mearga si la Viscri.

Printul Charles a fost in Transilvania de mai multe ori in ultimii ani, in vizite private, in judetele Mures, Covasna, Harghita si Brasov.

Ultima vizita a Printului Charles in Romania a avut loc in iunie anul trecut, cand a mers in localitatile Apold, Daia si Saschiz. La Saschiz, mostenitorul coroanei britanice a mers la un punct de procesare legume - fructe, iar in localitatea Daia a vizitat o plantatie de flori a unei fundatii specializate in biodiversitate. Tot atunci, Printul Charles a avut o intalnire cu presedintele Traian Basescu, la Palatul Cotroceni.

Sursa foto: http://www.princeofwales.gov.uk/news-and-diary/the-prince-of-wales-visits-stoke-trent