Cele doua articole din proiectul de modificare a Legii 112/1995 au incins la maximum spiritele, atit pe scena politica, cit si pe piata imobiliara. Cea mai controversata propunere pare ca tine de eliminarea restrictiei de a instra ina casele nationalizate mai devreme de 10 ani de la dobindire. Dar numai aparent.
Pentru cei mai vigilenti, chintesenta legii se afla in cel de-al doilea articol, care spune simplu: Art. 11 se abroga. Practic, actele de instrainare ale tuturor caselor exceptate de la vinzare, precum casele de protocol, cele din patrimoniul national si, mai ales, resedintele pentru fostii si actualii demnitari, devin perfect valabile, desi s-au incheiat incalcind flagrant prevederile Legii 112/1995.

INCA PUTIN PINA LA PROMULGARE

In vreme ce reactiile impotriva acestui proiect se intetesc, initiativa deputatului conservator, Petru Calian, isi vede nestingherita de drum, fiind foarte aproape de a fi trimisa spre promulgare. Dupa ce a primit avizul favorabil al Camerei Deputatilor, in calitate de camera decizionala, propunerea de modificare a Legii 112 a fost trimisa, luni 29 mai 2006, in Parlament, pentru o operatiune de rutina: exercitarea dreptului de sesizare a secretarului general asupra constitutionalitatii ei.

ADIO, RESTRICTII DE INSTRAINARE

Masura care a adus la delir politicieni, asociatii de proprietari si agenti imobiliari, deopotriva, se refera la eliminarea restrictiei de a vinde o locuinta nationalizata in mai putin de 10 ani de la dobindire. In 1996, cind a intrat in vigoare Legea 112, aceasta interdictie a fost justificata invocindu-se evitarea speculei imobiliare. Casele nationalizate s-au cumparat de la stat la preturi de nimic, astfel incit, in cazul instrainarii lor, la pretul pietei, cistigurile ar fi fost de zeci de ori mai mari. Legea Calian vorbeste si despre regimul terenurilor aferente locuintelor nationalizate. Asadar, cei care vor dobindi titlul de proprietate asupra unui imobil cumparat de la stat, vor deveni proprietari cu drepturi depline si asupra terenurilor aferente, astfel incit acestea se vor putea vinde la pachet. Pentru cei mai sceptici, abia cel de-al doilea articol din Legea Calian justifica indirjirea cu care sustinatorii proiectului s-au luptat ca sa obtina vot favorabil. Articolul respectiv abroga prevederea din Legea 112, potrivit careia actele aferente instrainarii de apartamente cu dotari speciale (piscina, sauna, sera, crama, bar, vinoteca) sau de case de protocol, declarate monumente istorice si din patrimoniul national, precum si cele folosite ca resedinte pentru fostii si actualii demnitari, sint lovite de nulitate.

OFERTA RAMINE SARACA

Eliminarea interdictiei temporare de instrainare ar trece neobservata in cazul in care toti cei care au cumparat imobilele respective au incheiat contracte cu statul in 1996, cind Legea 112 a intrat in vigoare. Putinele statistici arata insa ca un numar foarte mare de contracte de vinzare - cumparare s-au incheiat mult mai tirziu, astfel incit, intr-adevar, s-ar putea crede ca oferta pietei imobiliare s-ar mari considerabil. Specialistii in domeniu sint insa de alta parere. Multi isi imagineaza ca in urma acestei corect ii se va elibera instantaneu si o cantitate insemnata de oferta, ce va completa piata si va aduce o scadere de preturi ce se anunta drastica. Lucrul acesta ramine un vis. Cel putin 40% dintre proprietat ile imperfecte dobindite in urma Legii 112 sint astazi deja vindute, rezultatul datorindu-se tertipurilor avocatesti. Astfel, o buna parte din ceea ce era de vinzare s-a vindut deja pina astazi, iar fondul disponibil se va suplimenta nesemnificativ, spune analistul imobiliar Artur Silvestri.

6 LUNI, RAGAZ

Imediat dupa ce proiectul a primit avizul favorabil al Camerei Deputatilor, s-au ridicat voci care avertizau ca promulgarea acestei legi va face ca imobilele nationalizate sa nu mai poata fi, nicicind, restituite in natura fostilor proprietari. In forma propusa, se specifica insa ca locuintele respective pot fi cumparate de catre chiriasi, cu plata integrala sau in rate, abia dupa expirarea termenului preva zut la art. 14 din Legea 112. Potrivit acestuia, persoanele indreptat ite la restituirea in natura a apartamentelor sau, dupa caz, la acordarea de despagubiri, au la dispozitie 6 luni (de la intrarea in vigoare a legii) pentru a mai depune cereri in acest sens.

Lungul drum al legii

16.03.2005 Prezentata in Biroul Permanent al Camerei Deputatilor si i- naintata la Senat

20.10.2005 Respinsa de Senat

24.10.2005 Inregistrata la Camera pentru dezbatere

14.11.2005 Raport de respingere de la Comisia Juridica

9.03.2006 Dezbatuta in plenul Camerei Deputatilor si trimisa pentru raport suplimentar la Comisia Juridica

10.05.2006 Raport favorabil de la Comisia Juridica

23.05.2006 Dezbatuta in plenul Camerei Deputatilor

23.05.2006 Adoptata de Camera Deputatilor in calitate de camera decizionala. Rezultat vot: pentru = 221, contra = 23, abtineri = 2

29.05.2006 Depusa la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri