Valoarea finantarilor acordate prin programul "Prima Casa" in acest an a ajuns la 490 milioane euro, pentru 13.000 de beneficiari, iar pentru acest an mai sunt disponibile fonduri de 300 de milioane de euro, care se vor epuiza insa in trei luni, daca se va mentine ritmul actual de contractare.
Astfel, de la lansarea programului, in 2009, Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a acordat 94.000 de garantii, valoarea finantarilor ajungand la aproape 3,5 miliarde de euro.

Valoare medie a finantarii accesate pe toata perioada de derulare a programului este de circa 39.000 euro, iar 28% din valoarea garantiilor acordate a fost destinata achizitiei de imobile construite intre anii 2008 si 2013. Rata de default se mentine scazuta, la doar 0,1% din totalul creditelor acordate.

"Programul poate continua, in limita fondurilor disponibile, pana la sfarsitul anului 2013, factorul determinant fiind ritmul de acordare a finantarilor de catre banci si implicit rapiditatea consumarii plafonului alocat fiecarei banci", au declarat reprezentantii Fondului, raspunzand unei solicitari Mediafax.

Fondurile alocate programului ar putea sa nu ajunga insa pentru intreg anul avand in vedere ca in doar trei luni au fost cheltuite aproape 300 de milioane de euro, respectiv 100 de milioane de euro pe luna. Daca este luat in calcul un ritm similar lunar de absorbtie a sumelor, pana la finele anului ar fi necesare circa 600 de milioane de euro, fata de disponibilul actual de 300 de milioane de euro.

La sfarsitul lunii martie, reprezentantii Fondului au anuntat ca valoarea finantarilor acordate prin programul "Prima Casa" a ajuns la 3,18 miliarde de euro, pentru 87.000 de beneficiari, fiind disponibile fonduri in valoare de 572 milioane de euro.

Beneficiarii programului sunt persoane care nu detin in proprietate exclusiva sau impreuna cu sotul/sotia nicio locuinta sau care au in proprietate exclusiva sau impreuna cu sotul/sotia cel mult o locuinta, dobandita prin orice alt mod decat prin "Prima Casa", in suprafata utila mai mica de 50 mp.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri