"Spre deosebire de anul trecut, care a fost caracterizat, per total, de o evidenta tendinta de stabilizare a preturilor la apartamente, 2013 se contureaza a fi un an de scaderi mai abrupte. Indicele Imobiliare.ro calculat la nivel national (pentru apartamentele noi si vechi disponibile spre vanzare) releva un declin de aproape 4,5% in primele sase luni ale anului, de la o valoare de 978 de euro pe metru patrat, valabila la inceputul lui ianuarie, pana la nivelul de 934 de euro pe metru patrat, consemnat la sfarsitul lunii iunie. Spre comparatie, in intervalul similar din 2012, preturile s-au diminuat cu doar 0,4%, in timp ce declinul anual a fost de 1,3%. Fata de iunie 2012, preturile actuale sunt cu 5,4% mai mici", se arata intr-un comunicat al portalului imobiliare.ro, dat publicitatii de Mediafax.
Pe de alta parte, unele mari orase ale tarii au avut un comportament deosebit fata de trendul resimtit pe plan national, consemnand chiar importante majorari de preturi. Alte centre regionale s-au conformat tendintei generale, insa cu ieftiniri mai mici decat media la nivel de tara.
Trei dintre cele sase mari orase analizate au consemnat majorari de preturi in prima parte a acestui an. Cluj-Napoca este primul pe lista, cu un plus de 3,8% pentru apartamentele noi si vechi, de la o medie de 896 de euro pe metru patrat, la inceputul lui ianuarie, pana la un prag de 930 de euro pe metru patrat, la finele lui iunie.
Avansul consemnat in primele sase luni din 2013 a fost generat in cea mai mare parte de segmentul apartamentelor noi: acestea s-au scumpit in perioada mentionata cu 7,4%, de la 825 la 886 de euro pe metru patrat. Marja de crestere pentru apartamentele vechi a fost mult mai temperata, respectiv 1,1%, de la 966 la 977 de euro pe metru patrat.
In Timisoara, analiza arata o scumpire de 1,5% a locuintelor vechi si noi in prima jumatate a anului, pornind de la o valoare de 785 de euro pe metru patrat. Avansul inregistrat de Timisoara in decurs de sase luni a fost dictat in mod exclusiv de proprietarii de apartamente vechi - acestia si-au majorat pretentiile cu 3,1%, de la 769 la 793 de euro pe metru patrat util. La polul opus, apartamentele noi s-au ieftinit cu 4,6%, de la 879 la 838 de euro pe metru patrat util.
Si Constanta se numara printre cele cu o evolutie pozitiva a preturilor in prima jumatate a anului. Majorarea este insa vizibil mai redusa, respectiv de 0,3%, de la 856 la 859 de euro pe metru patrat util. In Constanta, trendul ascendent din prima parte a anului a fost sustinut de evolutia preturilor la apartamentele noi: acestea s-au scumpit cu 2,1%, de la 864 la 882 de euro pe metru patrat. Pe de alta parte, in momentul de fata, pretul cerut pentru apartamentele vechi este acelasi ca la inceputul anului, respectiv 854 de euro pe metru patrat.
In topul ieftinirilor se numara Bucuresti, Ploiesti si Brasov.
Capitala se situeaza pe primul loc in clasamentul reducerilor de preturi din marile orase, preturile scazand cu 3,9% la 6 luni, de la 1.138 la 1.093 de euro pe metru patrat. In ultimele sase luni, cele mai afectate de scadere au fost locuintele noi: acestea s-au ieftinit cu 4,4% in perioada mentionata, de la 1.278 la 1.222 de euro pe metru patrat. Proprietarii de apartamente vechi din Bucuresti si-au diminuat pretentiile cu 2,7% in acest rastimp, de la 1.046 la 1.018 euro pe metru patrat.
Ploiestiul este al doilea oras in topul ieftinirilor, cu un minus de 3,8% la sase luni, de la 816 la 785 de euro pe metru patrat. O buna parte din acest declin a fost consemnat chiar in luna iunie, cand preturile apartamentelor noi si vechi din oras s-au diminuat cu 2%, de la nivelul de 801 euro pe metru patrat atins in mai.
In Brasov, pretul mediu a ajuns la 835 de euro pe metru patrat, in scadere cu 2,6% fata de nivelul de 857 de euro pe metru patrat valabil la inceputul acestui an. Si aici, in prima parte din 2013 declinul a fost vizibil mai accentuat pe segmentul apartamentelor noi – acestea s-au ieftinit cu 3,2%, de la 923 la 893 de euro pe metru patrat. Pe de alta parte, apartamentele din blocurile vechi au consemnat o corectie de 2%, de la 844 la 827 de euro pe metru patrat.