Oficialii Avrig 35, prin firma Timis Investment, au dat in judecata Romania Hypermarche, compania care opereaza hipermarketurile Cora, dosarul fiind inregistrat la tribunalul Bucuresti la finalul lunii iunie. Oficialii dezvoltatorului au spus ca vor sa obtina in instanta 11,5 mil. euro de la lantul de hipermarketuri, care se pare ca s-a retras dint-un contract pe care il avea cu firma Timis Investment.

Astfel, potrivit Avrig 35, in toamna lui 2011, compania a semnat cu Cora un contract prin care se obliga ca in termen de aproximativ 12 luni sa ii livreze retailerului constructia necesara unui hipermarket cu galerie comerciala in Slobozia. “Vremea rea de la inceputul lui 2012 ne-a oprit temporar lucrarile, iar mai apoi, cand circa 60% din constructie era gata, Cora ne-a solicitat oprirea lucrarilor pentru a face o serie de verificari tehnice si teste, existand suspiciuni ca erau probleme de constructie. Expertiza a fost favorabila si nu s-au depistat nereguli de constructie, insa Cora ne-a trimis ulterior o notificare de incheiere a colaborarii”, spune Matthew Proskine, CEO al Avrig 35, care sustine ca firma pe care o conduce a investit 7 mil. euro la Slobozia.

Ca urmare a situatiei, oficialul companie a hotarat sa ajunga la instanta de judecata. Intrebat cum a motivat Cora decizia de a nu mai deschide in constructia ridicata de firma, Proskine a spus ca prin probleme tehnice, care, sustine el, de fapt nu exista.

Proiectul Cora este unul foarte important pentru Avrig in conditiile in care businessul imobiliar este mult afectat de criza, iar Avrig35 a resimtit, la fel ca si multi alti dezvoltatori, o diminuare substantiala a activitatii.

Citeste si:

Avrig35 este unul dintre cei mai mari dezvoltatori de pe piata, insa compania care a avut multe probleme in anii crizei, mai multe din firmele prin care acestea detinea terenuri pe care ar fi urmat sa dezvolte proiecte ajungand sa isi ceara insolventa.

In aceasta situatie este chiar firma Office Development, cea prin care initial Avrig35 urma sa dezvolte un proiect de retail in Slobozia, societate aflata in prezent in insolventa. De altfel, terenul din Slobozia, concesionat de primarie catre Office Development a fost transferat catre Timis Investment. Autoritatile din Slobozia au dorit chiar rezilierea contractului in urma cu cativa ani, decizie asupra careia s-a revenit in 2011.

Oficialii Cora nu au putut fi contactati pana la ora publicarii acestui articol.