Apartamentele in blocuri noi se vind din stadiul de proiect. Acestea concureaza locuintele vechi prin spatiul oferit, ceea ce le face insa si mai costisitoare
Concurenta incepe sa se manifeste pe piata imobiliara. Pina in urma cu un an, persoanele cu venituri medii care doreau sa-si cumpere o locuinta aveau o singura varianta: un apartament intr-un bloc vechi. In numai un an de zile situatia s-a schimbat radical. Investitorii din domeniul imobiliar s-au orientat catre construirea de blocuri noi. Apartamentele noi se vind la preturi apropiate de cele ale apartamentelor second-hand.

Nu este greu de intuit de ce s-au orientat catre astfel de investitii: terenurile din intravilan s-au scumpit, iar cresterea salariilor a facut ca investitiile in astfel de imobile sa garanteze o cerere foarte mare. De asemenea, in cazul in care s-ar fi optat pentru construirea de vile, pretul terenului ar fi facut ca acestea sa fie foarte scumpe. Chiar daca la prima vederea alegerea pare simpla, trebuie totusi ca achizitionarea locuintei sa se realizeze dupa o analiza atenta, deoarece si apartamentele in blocuri vechi au atuurile lor.

Investitii masive

Pentru acest an, conform unui raport Colliers, sint programate sa inceapa lucrarile la 13 proiecte, care vor fi finalizate pina in 2008 si vor aduce pe piata peste 6.000 de unitati locative. In plus, exista zvonuri legate de un numar mare de proiecte care sint planificate pentru a fi construite in aceeasi perioada de timp; daca aceste proiecte vor fi livrate, ar adauga peste 5.000 de unitati (bazat pe informatia disponibila in momentul de fata) in zone precum Basarabia, Titan, Vacaresti, Splaiul Unirii, Carol, se arata in acest raport. Astfel, in doar doi ani, pe piata imobiliara din Bucuresti vor intra peste 11.000 de apartamente in blocuri noi la preturi care pornesc de la 1.000 de euro/metru patrat.

Ce ofera

Principalul atu al acestei categorii de apartamente il reprezinta virsta cladirii. Pe de alta parte, aceste apartamente ofera spatii generoase. De exemplu, apartamentele cu doua camere au suprafata utila de 60-70 mp, in vreme ce apartamentele cu trei camere ajung la o suprafata utila de 80-85 mp. Spectaculoasa este oferta dezvoltatorilor in ceea ce priveste apartamentele cu patru camere: exista proiecte care propun chiar locuinte cu o suprafata utila de 150 de metri patrati. Pe de alta parte, aceste apartamente se afla amplasate in cartiere rezidentiale deja cunoscute, nu in zone izolate, ceea ce le transforma intr-o concurenta seriosa pentru apartamentele din acea zona, in conditiile in care cei interesati se pot muta intr-o locuinta noua, fara a parasi cartierul.

Plus la finisaje

Pe de alta parte, cei care le achizitioneaza nu vor avea alceva de facut decit sa se mute in noile case. Acestea beneficiaza de finisaje de calitate medie, iar unii dintre cei care ofera astfel de locuinte pluseaza si includ in pret bucatariile complet utilate. Pe de alta parte, in majoritatea dezvoltarilor rezidentiale de acest tip se asigura sala de fitness, un centru comercial, in multe dintre ele chiar gradinita si piscina, iar in unele cazuri in pret este inclusa si parcarea. Principalul impediment pentru cei interesati in cumpararea unor astfel de apartamente este pretul.

Astfel, daca luam in considerare un pret de 1.000 de euro, fara TVA, pentru un metru patrat util, rezulta ca un apartament cu doua camere costa intre 71.400 si 83.300, unul cu trei camere ajunge la 95.200-101.150, iar unul cu patru camere, pentru care nu vom lua ca reper suprafata de mai sus, ci una de 100 mp utili, va costa 119.000. Pret ceva mai mare decit in cazul unui apartament intr-un bloc vechi, care insa este coperit de calitatea investitiei. Totusi, in cazul obtinerii unui credit bancar, aceste sume vor fi un impediment pentru cei care nu au venituri chiar asa de mari.

Discount pentru proiect

Pretul poate fi mai mic in cazul in care apartamentul este achizitionat inainte de finalizarea cladirii. Costul unui apartament variaza in functie de starea cladirii; daca este inca in stadiul de plan sau constructie, apartamentul este vindut pentru un pret mai mic decit cel care ar fi cerut pentru apartamentul finalizat, predat la cheie. Diferenta poate ajunge chiar pina la 30%, spun specialistii Colliers. Acestia considera ca acest tip de proiecte se bucura de interes din partea tinerilor profesionisti, cu virste intre 35 si 40 de ani, care lucreaza in cadrul unor companii multinationale sau locale si care au propria afacere. Cererea este mare in conditiile in care majoritatea proiectelor se vind inca din stadiul de proiect. Astfel, proiectul Central Park, care este prevazut a se finaliza in septembrie 2007, a fost foarte cautat: in martie 2006 erau deja vindute 70% dintre locuintele disponibile.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/index.php?id=5355&art=37&cHash=736a9b299e

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri