"Piata se revigoreaza treptat si resimtim aceasta tendinta si la nivelul vanzarilor. In cele 6 luni trecute de la targurile organizate in primavara, avem o medie de 12-15 unitati vandute lunar, echivalentul unei cresteri de aproximativ 30%, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut", a declarat intr-un comunicat Alina Necula, head of marketing & sales Adama, unul dintre cei mai activi dezvoltatori de locuinte din Romania, relateaza Mediafax.

Compania va participa in perioada 24-27 octombrie 2013 la Targul Imobiliar National (tIMOn) cu doua noi proiecte rezidentiale recent finalizate - Evocasa Optima 2 si Edenia Titan 2, in Bucuresti, care totalizeaza 210 apartamente. In perioada targului preturile pentru un apartament de doua camere incep de la 59.000 euro (+TVA) in Evocasa Optima 2 si 59.950 euro (+TVA) in Edenia Titan 2, oferte in care este inclusa si cate o boxa de depozitare. Cele doua proiecte fac parte din noile faze de dezvoltare ale proiectelor rezidentiale construite de Adama in cartierul bucurestean Titan.

Alt dezvoltator care a raportat vanzari in crestere este compania israeliana Tagor, dezvoltatorul complexului Adora Urban Village, finalizat in acest an si care cuprinde 75 de locuinte in prima faza.

Citeste si:

"Adora Urban Village a intrat pe curs ascendant al vanzarilor, ajungand, in medie, la 6 apartamente vandute pe luna. Aproximativ 25% din stocul de locuinte din complexul rezidential Adora Urban Village a fost deja contractat de cumparatori. Este vorba de apartamente cu doua si trei camere, garsoniere, iar valoarea lor reprezinta aproximativ un sfert din valoarea investitiei din prima etapa (circa 6 milioane de euro, n.r.)", au declarat reprezentantii Tagor.

Si acest proiect va fi prezentat la targul imobiliar de la finele saptamanii, dezvoltatorul oferind o reducere de pret in valoare de 5.000 euro pentru orice tip de unitate, adaugata la bonusul reprezentat de bucataria complet mobilata.

Avand in vedere ritmul vanzarilor, dezvoltatorul ia in considerare inceperea unei noi faze a complexului in aproximativ un an.