Primul semestru al anului a adus pe piata centrelor comerciale doar un proiect nou, Uvertura Mall Botosani, cu o suprafata de 15.000 metri patrati inchiriabili. Firma Moldova Universal din Iasi, detinuta de omul de afaceri Danut Prisecariu, a investit 27 milioane euro in dezvoltarea centrului comercial, relateaza Mediafax.
Partea a doua a anului a fost mai bogata in inaugurari, seria lansarilor fiind deschisa de Cora Romania, care a dezvoltat la Constanta un proiect ce cuprinde o galerie comerciala si un hipermarket, in urma unei investitii de 58 milioane euro. Initial, Cora intentiona sa construiasca la Constanta primul centru comercial de tip mall al retelei in Romania, insa si-a modificat planurile pe parcursul derularii proiectului.
In acest an, AFI Europe a finalizat si proiectul AFI Palace Ploiesti, cu o suprafata de 33.000 metri patrati, reprezentand o investitie de 50 de milioane de euro.
A urmat apoi centrul comercial Promenada Mall din Floreasca, al Reiffeisen Evolution, in Floreasca, cea mai mare investitie de acest tip finalizata in acest an. Centrul comercial totalizeaza 35.000 metri patrati si a necesitat o investitie de 130 de milioane de euro.
Fondul sud-african New Europe Property Investments (NEPI), unul dintre cei mai activi investitori imobiliari din ultimii ani, a finalizat centrul comercial Galati Shopping City, cu o suprafata de 27.000 metri patrati, ajungand astfel sa detina in Romania 200.000 de metri patrati de spatii comerciale.
Cu toate ca pe piata exista inca dificultati atat in ceea ce priveste atragerea de chiriasi, cat si legate de finantare, dezvoltarile de centre comerciale nu se opresc.
In 2013, compania franceza Immochan a inceput constructia la prima faza din proiectul Coresi, un centru comercial, investitie de 60 de milioane de euro, care a atras deja primii chiriasi, respectiv grupul spaniol Inditex. Deschiderea este prevazuta pentru anul 2015.
De asemenea, pe platforma Electroaparataj din Pantelimon NEPI si grupul austriac Real4You au inceput constructia Mega Mall, o investitie de 150 de milioane de euro pentru care a fost obtinuta autorizatia de construire si semnatura mai multor chiriasi, printre care si reteaua franceza de hipermarketuri Carrefour.
NEPI a anuntat inceperea constructiei la inca doua proiecte in acest an, respectiv Vulcan Strip Mall Bucuresti si Targu Jiu Shopping City.
Si grupul francez Auchan lucreaza la un centru comercial pe platforma Tricodava din Drumul Taberei, investitie de circa 60 de milioane de euro.
Nu in ultimul rand, firma canadiana Benevo spera ca pana la inceputul anului 2015 sa finalizeze un mall pe platforma Textila Dacia de pe Bulevardul Bucurestii Noi, proiect a carui dimensiune a fost ajustata, astfel ca suprafata inchiriabila va fi de 36.000 de metri patrati, iar fondurile necesare ar putea sa ajunga la circa 100 milioane de euro.
Piata centrelor comerciale nu a fost ocolita nici in acest an de insolvente.
Astfel, pe parcursul anului, cinci centre comerciale au intrat in insolventa, dintre care trei ( la Craiova, Focsani si Bacau) apartinand companiei BelRom. De asemenea, dezvoltatorul proiectului Focsani Plaza, centru comercial nefinalizat, a intrat in insolventa, in timp ce fondul britanic de investitii Argo Real Estate a decis sa ceara insolventa centrului comercial Era Shopping Park Oradea, solicitare admisa de instanta.