Fondul sud-african de investitii New Europe Property Investments (NEPI) a raportat pentru anul trecut un profit atribuibil actionarilor de 57,46 milioane de euro, cu 73,5% mai mare fata de castigul din anul precedent, de 33,1 milioane euro.

Incasarile din chirii si alte venituri din exploatare au crescut cu 48,3%, la 55,32 milioane euro, de la 37,31 milioane euro in 2012, potrivit situatiilor financiare transmise, joi, Bursei de Valori Bucuresti, relateaza Mediafax.
Costurile cu exploatarea investitiilor imobiliare au avansat cu 55%, de la 8,96 milioane euro la 13,9 milioane euro.
La finele lunii decembrie, NEPI avea datorii de 328,97 milioane euro, cu 42,5% peste cele din 2012, de 230,79 milioane euro.
Activele fondului, unul dintre cei mai activi investitori imobiliari de pe piata locala, erau estimate la sfarsitul lunii decembrie la 1,041 miliarde de euro, in urcare de la 624,413 milioane de euro la finalul anului 2012.
Fondul de investitii a ajuns la un portofoliu de centre comerciale de peste 200.000 metri patrati pe piata locala. Dezvoltatorul are in lucru inca trei proiecte de retail, respectiv Mega Mall Bucuresti, Vulcan Strip Mall Bucuresti si Targu Jiu Shopping City.
In prezent, NEPI gestioneaza in Romania Promenada Mall Braila, Ploiesti Shopping City, Retail Park Auchan Pitesti, Deva Shopping Centre, Severin Shopping Center, dar si cladirile de birouri Floreasca Business Park, The Lakeview in Bucuresti si City Business Centre Timisoara.
Fondul mai detine cladirile de birouri The Lakeview si Floreasca Business Park din Bucuresti si City Business Center din Timisoara, precum si Ploiesti Shopping City si Promenada Braila. Fondul are in proprietate si o serie de terenuri pentru dezvoltarea de centre comerciale.
NEPI este primul fond de investitii imobiliare listat la Bursa de Valori Bucuresti, pe segmentul de piata creat pentru Real Estate Investment Trusts (REITs). Fondul mai este listat la bursele de valori de la Johannesburg (Africa de Sud) si de la Londra, pe segmentul AIM.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri