"Astazi, acum zece minute, am semnat cu Banca Transilvania contractul de vanzare al vilei Casa Alba din Cluj. Am inteles ca banca vrea sa faca altceva cu vila, nu va ramane hotel", a spus Goschy.

Aflata pe un teren de 2.700 de metri patrati, Casa Alba are noua camere, un restaurant cu 60 de locuri, bar si o terasa cu 40 de locuri. Goschy a mai spus ca a scos la vanzare si hotelul Sport din Cluj, cu sase milioane de euro, dar nu are inca nicio oferta, scrie Mediafax.

Omul de afaceri a mai vandut in decembrie 2012, cu 1,7 milioane de euro, hotelul Transilvania pe care il detinea in Alba Iulia unor oameni de afaceri locali, fratii David si Marcel Florea. Josef Goschy a incercat fara succes de cativa ani sa vanda zece hoteluri pe care le detine in tara.

Citeste si:

El a scos la vanzare in ultimii ani mai multe hoteluri, printre care Amfiteatru-Belvedere-Panoramic din statiunea Neptun-Olimp, pentru care cere cateva zeci de milioane de euro, complexul Onix-Safir din statiunea Cap Aurora (5,2 milioane de euro) si hotelul Central din Suceava (3 milioane de euro).

Goschy, in varsta de peste 80 de ani, afirma ca incearca sa vanda o parte din hoteluri pentru a investi banii obtinuti in modernizarea celorlalte. "Daca mai reusesc sa vand un singur hotel, ma opresc cu vanzarile", a mai spus Goschy.

Firma Unita Turism, detinuta de Goschy, are acum 24 de hoteluri care cumuleaza peste 3.500 de camere si 7.000 de locuri in restaurante, fiind unul dintre cele mai mari trei lanturi hoteliere din Romania.