"Dezvoltatorul imobiliar BDY Invest continua constructiile in ansamblurile rezidentiale Scandinavia si Fortuna (soseaua Alexandriei), dupa incasari de peste 3 milioane de euro in primele trei luni ale anului curent. Astfel, finlandezii vor incepe lucrarile la faza a doua a proiectului care vizeaza construirea a peste 1.000 de apartamente noi, dintre care 230 vor fi date in folosinta la finalul anului 2014", se arata intr-un comunicat al firmei Premium Imobiliare, promotorul proiectelor, relateaza Mediafax.

Reprezentantii Premium Imobiliare au declarat pentru Mediafax ca investitia in cele 230 de apartamente care vor fi finalizate in acest an se ridica la circa 10 milioane de euro. Dezvoltatorii intentioneaza sa construisca in jur de 200 de locuinte pe an, astfel ca cele 1.000 de apartamente urmeaza sa fie finalizate in circa 5 ani. In prezent, in ansamblurile rezidentiale dezvoltate de finlandezi locuiesc peste 1.000 de persoane, iar alte 150 se vor muta in cursul acestui an. La finalul etapei a doua a proiectului, ansamblurile rezidentiale detinute de grupul finlandez se vor muta alti 2.500 de locatari.

Preturile apartamentelor incep de la 28.500 euro pentru o garsoniera cu loc de parcare inclus. Pentru apartamentele de 2 camere preturile anuntate de dezvoltator sunt de 43.900 euro, in timp ce un apartament de 3 camere va putea fi achizitionat cu 58.900 de euro. Toate locuintele includ loc de parcare suprateran si se predau complet finisate, inclusiv cu instalatii de aer conditionat, sisteme de alarma si corpuri de iluminat. De asemenea, apartamentele situate la parter au inclusa si o gradina proprie.

Ahlstrom Capital este o firma de investitii de tip private equity, iar domeniul imobiliar reprezinta 17% din investitiile realizate de companie. Compania detine active totale de 540 de milioane de euro, fiind actionar majoritar in mai multe companii din domeniul industrial, cu afaceri totale de peste 1,2 miliarde de euro in 2013. In domeniul imobiliar, compania are investitii in Finlanda, Estonia si Olanda.