Tranzactia mai vizeaza si o parte din parcare si din caile de acces. Suprafata totala a terenului pe care este situata cladirea este de 77.800 metri patrati, relateaza Mediafax.

"Partile vor incheia documentatia contractuala angajanta pana la data de 1 iunie 2014", se arata intr-un comunicat al Rolast.

In 2012, Auchan a cumparat de la fondul de investitii NEPI si spatiul in care functioneaza hipermarketul din parcul comercial Iris din Pitesti.
Reprezentantii companiei au anuntat anterior ca Auchan intentioneaza sa devina proprietarul spatiilor in care functioneaza hipermarketurile retelei.

Tranzactia prin care Auchan a cumparat 20 de hipermarketuri real in Romania a fost finalizata pe 12 septembrie 2013, ca urmare a acordului semnat in 30 noiembrie 2012 intre grupul Auchan si Metro Group si a validarii primite din partea Consiliului Concurentei, la sfarsitul lunii iulie.

Auchan Romania, in noua sa dimensiune, are 31 de magazine deschise in 18 orase si alte doua unitati in constructie, in cartierul Drumul Taberei din Bucuresti si in Brasov, o suprafata neta de vanzare de 252.000 metri patrati, 11.000 de angajati, trei platforme logistice, 70,5 milioane de clienti anual.

Citeste si:

Compania a devenit unul dintre cei mai mari cinci angajatori privati din Romania si a doua retea de comert ca suprafata totala de vanzare la nivel national, dupa Kaufland.

Auchan Romania a incheiat anul trecut cu afaceri de 4,6 miliarde lei, fara taxe, de peste doua ori mai mari comparativ cu 2012, dupa integrarea celor 20 de hipermarketuri real. Cumulat, afacerile Auchan si Real au generat anul trecut pierderi de 15 milioane de euro anul trecut.

Grupul francez Auchan gestioneaza la nivel mondial 834 hipermarketuri integrate si 362 de centre comerciale si a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 62,1 miliarde euro.

Rolast este controlata de firma Naniero Investments Limited, inregistrata in Cipru, care detine pachetul majoritar de 51,76% din titluri. Firma Mir Asset Manaegment, din Bucuresti, are un pachet de 18,48%, iar Romanian Investment Fund, inregistrata in Cipru, detnie 16,93% din actiuni.