Cu noul contract, gradul de ocupare al primei cladiri din The Office, a ajuns la circa 50%. Compania are insa negocieri avansate si cu alte companii, iar oficialii dezvoltatorului estimeaza ca se vor inchide noi contracte pana la finalul lunii mai. Prima faza a proiectului are o suprafata de 19.000 mp.

Yardi: Vrem sa ne crestem considerabil echipa din Romania

“Suntem in continua dezvoltare, in 2014 planuim sa crestem considerabil echipa Yardi Romania, declara Andrei Dragomir, director IT & operations, Yardi Romania. Yardi are 30 de birouri in America de Nord, Europa, Orientul Mijlociu, Asia si Australia.

De altfel, dezvoltatorii proiectului “The Office” Cluj-Napoca poarta discutii avansate cu mai multe companii deja prezente in oras sau care doresc sa inceapa activitatea aici.

“Dincolo de contractul deja semnat, purtam negocieri avansate cu alte cateva companii cu profil IT cu o prezenta relevanta la Cluj, dar si cu doua companii care nu sunt prezente deocamdata in oras. Speram sa anuntam foarte curand noi contracte de inchiriere, chiar inaintea inaugurarii primei etape a complexului de birouri The Office Cluj-Napoca, la finalul lunii mai”, precizeaza Lori Collin, leasing manager NEPI.

Tui, COS si brutaria La Casa, printre firmele din zona de servicii de la parterul The Office

Conceptul proiectului “The Office” include si o componenta de servicii, concentrate mai ales la parterul cladirii. Alaturi de cafenea, wine-bar, farmacie si restaurantul Lunch Box, au fost incheiate contracte cu mai multi operatori locali sau internationali. Astfel, brutaria La Casa, tur-operatorul TUI si Corporate Office Solution, reprezentant exclusiv Steelcase, lider mondial in mobilier de birou, vor asigura un mix de servicii dorit de dezvoltatori pentru a deservi cei peste 5.000 de angajati care isi vor desfasura activitatea in cladire la finalul proiectului.

Birourile The Office Cluj

The Office Cluj-Napoca este un complex de birouri clasa A, situat in zona centrala a orasului, dezvoltat de fondul sud-african de investitii, NEPI, in parteneriat cu antreprenorul timisorean Ovidiu Sandor.

Proiectul cu o suprafata inchiriabila de 54.000 mp include 3 etape de dezvoltare, prima, de 19.000 mp, urmand a fi inaugurata la mijlocul lunii mai, pentru ca intregul proiect sa fie dezvoltat pana in 2016. Printre chiriasii complexului de birouri se numara, alaturi de Yardi, companii precum Three Pillar, Deloitte si Lunch Box.

Citeste si:

“The Office” Cluj-Napoca a obtinut deja certificarea de cladire verde, BREEAM Excelent, la stadiul de proiect.

New Europe Property Investments plc este un fond de investitii avand ca si scop achizitia si/sau dezvoltarea de cladiri de birouri, centre comerciale si proprietati industriale, in principal in Romania, unde Grupul este activ inca de la infiintarea sa, in 2007.

Printre cele mai recente activitati de investitie si dezvoltare ale grupului, se numara centrul comercial Ploiesti Shopping City, dezvoltat in parteneriat cu Carrefour Property, proiect care a fost inaugurat in luna noiembrie a anului trecut, Pitesti Retail Park, Promenada Mall din Braila, iar pe partea de birouri, Floreasca Business Park, precum si City Business Centre Timisoara care a fost achizitionat de grup in februarie 2012.

Fondul este listat pe piata principala a Bursei de Valori din Johannesburg (Africa de Sud), pe segmentul AIM al London Stock Exchange si la Bursa de Valori Bucuresti.

Ovidiu Sandor este un antreprenor din Timisoara, cunoscut la nivel national in special pentru dezvoltarea proiectului City Business Centre Timisoara, cel mai mare complex de birouri de clasa A din afara Bucurestiului. Ansamblul este situat in zona centrala a orasului si, odata finalizat, va include 5 corpuri cu o suprafata de 43.000 mp inchiriabili. In prezent, sunt date in folosinta cladirile A, B, C si D, cu o suprafata totala de 34.000 mp inchiriabili, urmand ca lucrarile de constructie la ultima unitate sa inceapa in acest an.