"Am sesizat ca investitorii s-au intors in piata imobiliara si am decis sa lansam un produs care sa li se adreseze. Nu vorbim de un numar la fel de ridicat ca in perioada 2005-2008 dar exista persoane care dispun de resurse financiare si care doresc o investitie sigura, o investitie care sa le aduca un randament anual superior celui oferit de, spre exemplu, un depozit bancar”, declara Gabriel Voicu, director new homes division in cadrul Coldwell Banker Affiliates of Romania.

Principala caracteristica a produsului ”business la cheie” este reprezentata de garantarea chiriei pe un an de zile in eventualitatea neinchirierii locuintelor, aceasta facilitate venind in intampinarea potentialelor temeri ale cumparatorilor privind inchirierea imediata a locuintei achizitionate. Pana acum, toate locuintele vandute prin acest produs au fost deja inchiriate, la niveluri lunare de aproximativ 300 de euro pentru o garsoniera, aproximativ 350 de euro pentru un apartament cu doua camere, aproximativ 400 de euro pentru un apartament cu trei camere si de la 550 de euro pentru o vila.

Cea mai mare parte a cumparatorilor care au accesat produsul ”business la cheie” au cumparat doua - trei locuinte, cea mai mare tranzactie fiind reprezentata de cumpararea unui pachet de sase apartamente.

”Acesti cumparatori sunt antreprenori sau persoane care ocupa functii de management, care au economii sau au realizat recent diferite tranzactii” explica Gabriel Voicu. Randamentul anual in euro al achizitiei unei locuinte poate ajunge la 9%, in functie de numarul de locuinte achizitionate si de variantele de mobilare alese, randament care este net superior dobanzilor medii de pe piata bancara, care se situeaza la un nivel de 3%-4% pe an.

Cosmopolis: 400 de noi apartamente vor fi finalizate in 2014

Bugetul de investitii al Cosmopolis pentru acest an este de aproximativ 18 milioane de euro, suma care va fi directionata atat spre finalizarea a cel putin 400 de locuinte cat si inspre dezvoltarea infrastructurii generale a Cosmopolis. Astfel, va fi amenajat lacul din apropierea ansamblului, se va construi un ponton si se va amenaja o plaja, o piscina, un bar si mai multe terenuri sportive.

In cadrul Cosmopolis sunt in prezent peste 1.400 de locuinte finalizate, comunitatea din proiect numarand peste 2.500 de locuitori, fiind astfel una din cele mai mari comunitati din cadrul unui proiect rezidential local. Daca tintele de dezvoltare vor fi atinse, la finalul lui 2014 vor fi peste 1.700 de locuinte finalizate in Cosmopolis, comunitatea din cadrul proiectului fiind estimata sa creasca la aproximativ 3.000 de locuitori.

In total, anul acesta au avut loc 141 de tranzactii in Cosmopolis.

Citeste si:

Preturile de vanzare ale locuintelor din Cosmopolis pleaca de la 29.000 de euro + 5%* TVA pentru un studio cu o suprafata construita de 49 de metri patrati, de la 42.000 de euro + 5%* TVA pentru un apartament cu doua camere, avand o suprafata construita de 63 de metri patrati, in timp ce un apartament cu trei camere, cu o suprafata construita de 82 de metri patrati, are un pret de 55.600 de euro + 5%* TVA.

In cadrul Cosmopolis sunt disponibile la vanzare si vile, cu o suprafata de 112 metri patrati construiti si un pret de 90.000 de euro + TVA.

Cosmopolis este amplasat in zona de nord-est a Bucurestiului, in apropiere de Soseaua de Centura, intre podurile din Pipera-Tunari si Andronache-Stefanestii de Jos. Pana in prezent, investitiile in cadrul Cosmopolis s-au ridicat la circa 235 de milioane de euro, in constructia de locuinte, infrastructura, spatii comerciale si spatii verzi.

Opus Land Development este parte a unui grup de companii detinut de familia Buyukhanli din Turcia, unul din cei mai vechi si experimentati dezvoltatori imobiliari din Turcia tinand cont ca activitatea in sectorul de constructii a inceput in 1956. Grupul de companii a construit pana in prezent proiecte incluzand mii de apartamente sau camere de hotel. Opus Land Development a finalizat recent in Istanbul un proiect rezidential, Barbaros Besiktas, cu 30 de etaje si o suprafata construita de 40.000 de metri patrati.

Coldwell Banker Affiliates of Romania a fost desemnat agent exclusiv al proiectului la inceputul lui 2013. Compania are cea mai extinsa activitate pe segmentul rezidential, fiind agent exclusiv si manager de proiect pentru Alia Apartments, Amfiteatru Residence, Cosmopolis, FeliCity, Metropolis Residence, Nordia Residence, Rose Garden si Seasons Residence.