In primul semestru numarul vizitatorilor celor 15 centre comerciale Winmarkt s-a redus cu 8,2%, la 14,6 milioane de persoane, fata de acelasi interval al anului trecut din cauza lucrarilor de modernizare care sunt in curs de realizare, potrivit raportului financiar al companiei. Fata de primul semestru al anului trecut, veniturile IGD in Romania s-au redus cu aproape 1,1 milioane de euro, din care circa 500.000 de euro din cauza plecarii unor chiriasi din centrele comerciale, iar 572.000 de lei pe fondul vacantarii unor spatii pe perioada amenajarii de noi magazine in vederea atragerii de branduri noi, relateaza Mediafax.

"Scaderea numarului de vizitatori din centrele comerciale din Romania s-a datorat suprafetei destul de mari pe care am tinut-o goala pentru a face loc unor noi branduri pe care le-am adus in prima parte a anului. A avut loc deschiderea unui magazin H&M in primul semestru si mai lucram la alte zece noi deschideri. Aceste deschideri vor avea loc la parter si de aceea s-a vazut o reducere a numarului de vizitatori", se arata in raport.

In ceea ce priveste vanzarile retailerilor, reprezentantii IGD mentioneaza sa fata de anul trecut s-a inregistrat o imbunatatire, cea mai buna performanta fiind consemnata de retailerii de electronice (+13% la vanzari fata de semestrul 1 din 2013) si de cei de bunuri de larg consum, gen DrogerieMarkt, care au vandut cu 8% mai mult. Scaderi ale vanzarilor au avut retalierii din domeniul incaltamintei si imbracamintei
In primul semestru al anului trecut, centrele comerciale Winmarkt au generat venituri de 5,5 milioane de euro.

Citeste si:

Valoarea activelor IGD in Romania s-a mentinut in primul semestru 173,4 milioane euro. Grupul detine in Romania 15 centre comerciale Winmarkt in 13 orase si o cladire de birouri. IGD a bugetat investitii de 12,5 milioane euro in perioada 2012-2015 pentru modernizarea si extinderea suprafetei inchiriabile a retelei de centre comerciale Winmarkt Romania.

IGD Group a preluat in anul 2008 reteaua de centre comerciale Winmarkt, in parteneriat cu compania Inpartner Investitori & Partner Immobiliari, pentru 182,5 milioane de euro, de la fondurile de investitii Ivington Interprises Limited si Broadhurst Investments Limited, reprezentate in Romania de Siminel Andrei. Grupul italian a devenit in 2010 actionar unic al retelei prin achizitia actiunilor detinute de compania Inpartner Investitori & Partner Immobiliari, pentru 21 milioane euro.

Compania este prezenta in Romania si Italia, cu vanzari totale de 62 milioane euro in primul semestru.