Compania de imobiliare Anchor Grup anunta noi chiriasi pentru contrele comerciale Bucuresti Mall si Plaza Romania, in curs de renovare. Printre brandurile noi se numara Subway, Ecco, CCC si Brioche Dorée, astfel ca 90% din suprafata inchiriabila a celor doua mall-uri este contractata si agreata.

Anuntul vine in contextul in care, de la 1 august, directorul general al Anchor Grup Romania, Razvan Gaita, a renuntat la functie, insa proiectul a fost initiat cat acesta inca era in functie. "40% din suprafata construita a centrelor comerciale Bucuresti Mall si Plaza Romania este deja in curs de renovare. Astfel, cele doua mall-uri administrate de Anchor Grup continua procesul de reconstructie demarat pe baza strategiei adoptate in martie 2013 si anuntata public in mai 2014. Constructorii confirma ca lucrarile se vor desfasura conform planului. In acest moment, 90% din suprafata inchiriabila a celor doua centre este contractata si agreata", se arata intr-un comunicat, informeaza Mediafax.

Centrele comerciale sunt in proces de remodernizare, investitia anuntata fiind de 25 milioane de euro.
Bucuresti Mall are o suprafata inchiriabila de circa 37.000 metri patrati, iar Plaza Romania de aproape 47.000 metri patrati. Renovarea consta in lucrari de structura, reconfigurarea spatiilor de retail si in implementarea un design modern.

Reamenajarea spatiilor ocupate de chiriasi

"Branduri precum Ben Sherman, Subway, LC Waikiki, Ecco, Tekzen, CCC, Brioche Dorée, Kahve Dünyası se vor alatura in curand proiectelor noastre. (...) In viitorul apropiat, noi marci vor consolida brandul si mixul nostru de chiriasi si totodata vor extinde gama de oferte in materie de fashion, servicii, gastronomie si lifestyle. (...) Vechi chiriasi ai Plaza Romania si Bucuresti Mall si-au prelungit contractele, si-au crescut suprafata inchiriata si si-au mutat magazinele in alte spatii din mall sau reamenajat magazinele. De exemplu, H&M a crescut suprafata spatiului inchiriat din Bucuresti Mall cu 70%, iar World Class si-a dublat dimensiunile spatiului din Plaza Romania", a declarat Yurdaer Kahraman, global CEO Commercial Real Estate Properties Fiba Holding, compania care detine Anchor Grup.

Magazinul H&M va fi extins in vederea aducerii colectiei de decoratiuni interioare. Anchor Grup este prezent in Romania din 1997, fiind dezvoltatorul primului centru comercial din Romania, Bucuresti Mall. Compania mai detine o cladire de birouri de langa Plaza Romania, precum si InCity Residences.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri