Marea Britanie, una dintre cele mai dezvoltate regiuni in ceea ce priveste comertul DIY (bricolaj) se confrunta cu un paradox in aceasta perioada, zeci de magazine ale marilor retaileri urmand sa dispara de pe harta, desi piata rezidentiala este din nou pe val.

Asa se face ca Homebase, unul dintre cele mai mari laturi de bricolaj din Marea Britanie, care detine peste 300 de magazine pe intreaga suprafata a tarii, se pregateste sa inchida aproximativ 80 de unitati si sa renunte la circa 2.000 de angajati in urmatorii trei ani pe fondul scaderii vanzarilor, dar si a interesului clientilor pentru acest tip de magazine desfasurate pe suprafete foarte mari. Analisti din piata sustin ca “sectorul DIY si-a scazut din atractivitate si este putin probabil sa reajunga la nivelul la care s-a aflat in urma cu cativa ani”.

Cresterea in piata a unor retaileri specializati pe zona de online, cum este cazul Screwfix, Toolstation, Wallpapermarket sau Victoria Plumb, dar si a magazinelor de tip discount de la ei – ca Home Bargains, B&M Stores, chiar si Aldi, care vinde scule si solutii pentru casa si gradina sunt o alta cauza pentru care marii jucatori din piata resimt o scadere in vanzari. Interesanta este insa schimbarea de directie suferita de piata de bricolaj din Marea Britanie, ceea ce arata clar o migrare catre spatii de mai mici dimensiuni, in care oamenii pot gasi punctual lucruri de care au nevoie.

“DIY-ul a devenit un business din ce in ce mai dificil in Marea britanie in ultimii cinci – sase ani. Totul este ciclic, fiind o consecinta a schimbarii economiei. Este prea mult spatiu de retail specializat in bricolaj in regiune”, au mai aratat analistii, citati de The Guardian.

Decizia Homebase de a inchide o patrime din magazinele pe care le detin si de a renunta la un efectiv de circa 2.000 de persoane este ultima lovitura pe piata britanica de bricolaj, asta dupa ce business-urile au inceput puternic sa fie afectate in anul 2011, prin caderea Focus, un important jucator din piata. Mai mult, B&Q, parte a grupului Kingfisher, cel mai mare retailer european specializat in bricolaj, sustine ca dispune de un spatiu cu 20% mai mare decat ar avea nevoie, motiv pentru care intentioneaza sa reduca dimensiunile a 18 din cele mai mari magazine pe care le detine.

Cum arata piata in Romania: Dominata de marii retaileri pe spatii extinse de vanzare, dar fara o directie clara in zona rezidentiala

Piata locala de bricolaj este complet diferita de cea din vest. In Romania notiunea de bricolaj (DIY) a aparut in anul 2002, cand francezii de la Bricostore (preluati anul trecut de Kingfisher) si Praktiker, companie care pana in acest an a facut parte din grupul german cu acelasi nume, au deschis primele magazine in Romania. Fata de Marea Britanie, Romania este inca o piata tanara in ceea ce inseamna bricolaj, asta desi in intervalul 2007 – 2011 pe piata au aparut cei mai multi jucatori de profil.

Anul 2014 a adus o consolidare a pietei, despre care multi jucatori spun ca a fost fireasca si benefica, miscare ce va permite noilor actori din piata sa isi canalizeze si mai bine atentia pe ce fac si sa isi croiasca planurile strategice pe termen mediu si lung.

Inafara de Kingfisher, care prin noile spatii Brico Depot testeaza intr-un fel modelul axat pe un numar redus de angajati in spatii medii de vanzare si mizeaza pe conceptul “depozit” cu sute de produse din aceeasi categorie, pe plan local nu exista niciun alt retailer specializat care sa vanda produse destinate casei si gradinii in spatii mai mici.

Inafara de cateva magazine Praktiker din tara (Targu Jiu, 4.000 mp / Focsani, 4.500 mp) si alte spatii de sub 10.000 de metri patrati ale marilor jucatori, piata este dominata de catre magazine cu suprafete de vanzare de peste 10.000 de metri patrati, in cazul anumitor retaileri numarul de repere din magazine depasind chiar si 60.000 de articole. Este cazul nemtilor de la Hornbach, care desi detin un numar de cinci magazine la nivel local, au cel mai bun raport de vanzari per unitate din Romania in prezent, pozitie detinuta pana de curand de catre francezii de la Leroy Merlin, cu vanzari de peste 25 de milioane de euro / magazin.

In Romania marii jucatori din bricolaj planuiesc sa ajunga la retele impresionante de magazine. Dedeman, Praktiker si Kingfisher vor ca in urmatorii ani sa ajunga la retele de circa 50 de magazine, cel mai apropiat de aceasta realizare fiind retailerul bacauan condus de fratii Paval, care in prezent detine un numar de 40 de magazine la nivelul intregii tari. Praktiker, cu 28 de magazine in prezent, si cu o noua strategie sub conducerea omului de afaceri turc Omer Susli, planuieste sa ajunga la o retea de 45 de magazine la nivelul intregii tari, in timp ce britanicii de la Kingfisher, companie care a preluat anul trecut cele 15 magazine Bricostore si anul acesta a inceput modernizarea spatiilor comerciale in Brico Depot.

O vara de cosmar in constructii: Romania, la cea mai mare scadere la nivel european

Spre deosebire de piata rezidentiala din Marea Britanie, care da semne de intrare intr-un nou boom imobiliar, piata locala a constructiilor inca se scalda in incertitudine. Romania a inregistrat in luna august cea mai abrupta scadere a pietei constructiilor la nivel european, de 15,6%, raportat la luna similara a anului trecut, mult peste declinul din UE, de 0,8%, potrivit datelor prezentate de Eurostat.

In luna iulie, Romania a inregistrat o scadere a lucrarilor de constuctii de 20,7% fata de aceeasi luna din 2013. Initial, datele Eurostat indicau o contractie anuala de 19,7% pentru luna iulie. Productia din sectorul constructiilor a crescut in august fata de luna similara a anului trecut in cinci state UE pentru care sunt disponibile datele si a scazut in alte opt.

Cele mai putenice cresteri au fost inregistrate in Slovenia (27,6%), Spania (22%) si Suedia (9,4%), iar cele mai abrupte scaderi in Romania (-15,6%), Portugalia (-6,6%) si Germania (-2,6%). Raportat la luna iulie, lucrarile de constructii au crescut in august cu 1,5% in zona euro si cu 0,5% la nivelul UE. Sase din cele 28 de state membre au inregistrat scaderi ale productiei in constructii, in timp ce sapte tari au raportat cresteri. Datele pentru celelalte tari nu sunt disponibile.

Citeste si:

    Cele mai mari cresteri raportat la iulie au fost inregistrate in Spania (2,7%), Romania (2,5%) si Franta (2,4%), iar cele mai abrupte scaderi in Marea Britanie -(3,2%), Germania (-2%), Polonia si Slovenia (ambele -1,8%).

    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


    Setari Cookie-uri