"Piata locala a cunoscut un apetit investitional intr-o considerabila crestere in ultimele luni, depasind asteptarile generale privind volumul total tranzactionat in 2014. In final a fost inregistrat un volum anual record de investitii, de circa 1,1 miliarde euro. Romania se regaseste in prezent printre putinele tari in care se pot achizitiona cei mai multi metri patrati de spatiu de birouri prime intr-o piata in dezvoltare, cu perspective generoase de crestere pe termen mediu", a declarat pentru Mediafax Horatiu Florescu, presedintele si directorul general The Advisers/Knight Frank.

El estimeaza ca in functie de parametrii locali (nivel al chiriilor, randament investitional - yield) o investitie de 100 milioane dolari (86 milioane de euro) poate asigura in portofoliul cumparatorului o suprafata aproximativa de 32.000 metri patrati de spatiu prime de birouri (clasa A, n.r.) in Bucuresti.

Spre comparatie, turnul Sky Tower din zona Floreasca din Bucuresti, cu 36 de etaje are 41.000 de metri patrati inchiriabili, iar cladirea America House din Piata Victoriei are 27.500 metri patrati suprafata inchiriabila. "Ne asteptam ca piata romaneasca sa atraga in continuare interesul investitorilor in principalele sectoare comerciale, in tandem cu o intensificare a activitatii pe piata inchirierilor, in aproape toate segmentele imobiliare", a adaugat Florescu.

Citeste si:

Potrivit datelor companiei de consultanta imobiliara Knight Frank, la care firma locala The Advisers este asociata, Hong Kong este cea mai scumpa piata de birouri din lume, cu 100 de milioane de dolari investitorii putand cumpara doar 1.427 de metri patrati de birouri. Pe pozitia a doua in topul celor mai scumpe piete de birouri se afla Singapore, unde cu 100 milioane de dolari pot fi achizitionati putin peste 3.500 de metri patrati. In Tokyo, suma ajunge pentru 3.643 metri patrati, iar in Paris pentru 3.995 metri patrati.

In Europa Centrala si de Est, Varsovia (16.407 metri patrati) si Praga (22.038 metri patrati) sunt mai scumpe decat Bucurestiul. Preturile din Bucuresti sunt comparabile cu cele din Kuala Lumpur (Malaezia), unde 100 de milioane de dolari ajung pentru achizitia a 34.200 de metri patrati de birouri.

In Bucuresti, cea mai mare tranzactie incheiata anul trecut a fost achizitia centrului comercial Promenada de catre fondul sud-african de investitii, in valoare de 148 milioane de euro. Pe piata de birouri, cea mai mare tranzactie, in valoare de 120 de milioane de euro a fost realizata in 2006.