Premier Estate, compania condusa de Andreea Comsa, 28 de ani, si-a facut intrarea in piata imobiliara prin coordonarea procesului de vanzare a unora din cele mai mari insolvente rezidentiale, primul mare proiect din portofoliu fiind Asmita Gardens. Acum, agentia imobiliara se extinde din ce in ce mai mult pe piata libera, pentru anul acesta obiectivul fiind 4 noi proiecte in portofoliu. Andreea Comsa a povestit pentru wall-street.ro cum se contureaza obiectivele de business ale companiei in acest an.

Pe o piata rezidentiala in care dezvoltarile se dezmortesc si incep sa apara din ce in ce mai multe proiecte noi, Andreea Comsa spune ca pentru 2015 estimeaza 4 noi proiecte in portofoliul companiei, inclusiv dezvoltari noi. „In decembrie am depus oferte pentru 5 proiecte rezidentiale si estimez ca vom avea anul acesta 4 proiecte noi in portofoliu”, a declarat Andreea Comsa, care a mentionat ca sunt in principal proiecte peste Prima Casa ca nivel de pret.

Ca schimbari in piata, Andreea Comsa spune ca a sesizat o mai mare proactivitate a dezvoltatorilor, care incep ei sa vina spre consultanti. De asemenea, dezvoltatorii incep sa apeleze la consultantii imobiliari inca din faza de proiect si asteapta o viziune clara asupra a ceea ce inseamna procesul de vanzari. „Intotdeauna trebuie sa pleci de la cel mai prost scenariu”, considera Comsa.

In ceea ce priveste oferta de locuinte din portofoliu, compania ocupandu-se de vanzare unor proiecte mediu plus preponderent, Andreea Comsa spune ca intr-adevar desi au la vanzare si proiecte care se preteaza Prima Casa si 5% TVA, Premier Estate este perceputa ca o agentie care vinde proiecte mai scumpe. In acelasi timp insa si tipul dezvoltarilor noi initiate se diversifica, investitorii avand mai mult curaj si piata depasind etapa dominatiei locuintelor low-cost. Un exemplu este faptul ca apar tot mai multe proiecte in zonele centrale si de nord.

Daca Premier Estate a devenit una din principalele companii imobiliare prin proiecte in insolventa, avant in portofoliu Citadella Titan, Ibiza Sol sau Asmita Gardens, acum portofoliul s-a imbogatit si cu proiecte din piata libera, iar 2015 va insemna, daca se vor castiga toate proiectele pe care Comsa si le-a propus o consolidare pe acest segment. De altfel, valul insolventelor rezidentiale pare incheiat, iar Comsa estimeaza ca 2015 va insemna iesire din insolventa pentru doua din proiecte de care se ocupa agentia Premier Estate.„Valul esecurilor din rezidential s-a incheiat, in prezent dezvoltatorii sunt destul de adaptati si toti isi iau masuri de precautie”, a mai spus Andreea Comsa.

Ce ar putea sa influenteze pozitiv piata? Schimbarea conditiilor in care se acorda TVA 5%

Potrivit Andreei Comsa un efect pozitiv asupra tranzactiilor ar putea sa vina dintr-o updatare a criteriilor pentru care se aplica TVA de 5%. In momentul in care decizia a intrat in vigoare pretul maxim pentru care se putea aplica cota redusa, de 380.000 lei, reprezenta circa 100.000 euro. Evolutia cursului valutar a dus insa suma in euro la putin peste 85.000 euro.

Andreea Comsa vede o revigorare a dezvoltarilor rezidentiale si spune ca se asteapta sa vada tendinte de crestere usoara pe apartamentele noi, in timp ce pe segmentul de locuinte vechi asteapta sa vada o scadere pe masura ce oferta de locuinte noi va creste. O alta tedinta observata de managerul Premier Estate este ca reapar clientii care doresc sa isi plaseze banii in active imobiliare.

Pe langa extinderea portofoliului de proiecte rezidentiale, pentru Andreea Comsa un obiectiv este si dezvoltarea agentiei in zona de property si facility management, un domeniu care este inca gri in zona rezidentiala si unde simte ca ar putea exista un potential in urmatoarea perioada.

Premier Estate a intermediat in 2014 vanzari de peste 14 milioane euro in cele 7 proiecte gestionate in exclusivitate. Premier Estate are un portofoliu care cuprinde aproape 1600 de apartamente si vile, in valoare totala de peste 205 milioane euro. In 2014, Premier a preluat vanzarea in exclusivitate pentru 49 Gafencu, in Herastrau, si Residence du Lac, in Frumusani;

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri