Piata imobiliara romaneasca este in continua asensiune. Constructorii reusesc cu greu sa se imparta intre cele mai bune oferte, speculatorii nu rateaza nicio ocazie de imbogatire peste noapte, pe de-o parte piata incearca sa se stabilizeze, iar pe de alta ofera mari oportunitati de castig pe termen lung. In acest peisaj o casa reprezinta cu siguranta o buna investitie.

David Weekley, presedintele companiei David Weekley Homes cu sediul in Huston, este unul dintre cei mai importanti constructori de locuinte.

Avand la baza o experienta de peste 25 de ani in constructii, timp in care a interactionat cu peste 30.000 de persoane multumite sau nu de rezultatul muncii companiei lui, Weekley a identificat 10 mari greseli la care este expus un cumparator de case, expuse in cartea sa How to buy a home without getting hammered.

Fa-ti temele!

Weekley avertizeaza asupra unor lucruri la care putini cumparatori sunt atenti. Daca viitorul proprietar al casei are un buget limitat, alegerile vor fi facute in functie de acest lucru, ce-i drept foarte important. Chiar daca bugetul nu reprezinta o problema, multe dintre alegeri sunt urmarea aceluiasi criteriu. Sa nu-ti faci temele, spune Weekley este poate cea mai mare greseala in alegerea viitoarei locuinte.

Daca posezi un cumul de cunostinte devii mult mai puternic in alegeri, precizeaza acesta. Cum fenomenul real estate a inregistrat un adevarat boom in ultimii cativa ani este o mare greseala sa intri pe piata nepregatit.

Informatii se gasesc practic la tot pasul in reviste de specialitate, brosuri ale companiilor imobiliare, articole din publicatii de profil si in primul rand, de pe internet, care le inglobeaza pe toate.

O casa pentru familie

Multe persoane urmaresc sa faca o investitie desteapta prin achizitionarea unei locuinte. Faptul ca se transforma in mici speculatori incercand sa ghiceasca ce se se va intampla pe piata, ii indeparteaza de la scopul urmarit. O casa trebuie cumparata pornind de la nevoile familiei, de la ce i se potriveste cel mai bine, atentioneaza Weekley. Chiar daca viitorul proprietar alege sa isi achizitioneze o locuinta in afara unui cartier, locatia conteaza foarte mult.

Pentru ca pretul este evident mai mic intr-o locatie saraca, multi cumparatori nu tin cont daca vor locui pe o strada cu trafic intens sau daca au in apropiere centre comerciale, scoli sau spatii de joaca pentru copii. Developerii au venit in intampinarea acestor probleme prin oferta de locuinte in ansambluri rezidentiale, care inglobeaza toate beneficiile de la inceput.

Entuziasmul unei bune achizitii duce uneori la omiterea unui lucru extrem de important: functionalitatea casei. Probleme ca nevoia unui living mare sau a unei bucatarii de vara, a transformarii unui spatiu in birou, lipsa camerelor pentru oaspeti se pun cel mai adesea dupa ce tranzactia a fost incheiata. E lesne de inteles ca toate aceste lucrari vor necesita fonduri suplimentare, desi ar putea fi usor ocolite daca s-ar alege de la inceput o casa pliabila pe nevoile familiei.

Verificarea constructorului, un pas important

Weekley atrage atentia ca in ciuda curtii superbe, familia nu va locui pe o pajiste si indiferent de cat de atractiv este exteriorul, este nevoie de o casa locuibila.

Chiar daca este o casa construita recent, o inspectie serioasa este oricand necesara. Faptul ca proprietarii unei case deja locuite expun o serie de imbunatatiri ale casei, nu este momentul unei suprize.
Cu toate ca un profesionist trebuie platit si ar fi mult mai usor din punct de vedere financiar sa se apeleze la sfaturile unui prieten cu ceva cunostinte in domeniu, investitia merita facuta.

In cazul ridicarii unei case noi, mai ales intr-un oras nou, un lucru ce nu trebuie trecut cu vederea este verificarea firmei care se va ocupa de constructie.

O casa buna se cumpara cu... rabdare

Ca de obicei graba strica treaba. Faptul ca exteriorul este pe gustul cumparatorului, ba chiar il incanta in mod deosebit, se omite o inspectie amanuntita a interiorului. Nu de putine ori se intampla sa faci o achizitie care sa te nemultumeasca. Timpul rezervat cautarilor devine din ce in ce mai putin, creditele care nu tot timpul se acorda in parametrii doriti sau pur si simplu faptul ca nevoia urgenta a unei locuinte te preseaza sunt motive ce duc la cumpararea unei case in graba.

Weekley recomanda pastrarea calmului, pentru ca o data impacientat, deciziile pe care le iei sunt de cele mai multe ori gresite. Nici prea mult timp nu reprezinta o solutie ideala. Faptul ca de multe ori se asteapta o piata mai buna poate aduce multe surprize neplacute. Daca tinem cont de studiile companiilor de cercetare in real estate, Romania este o piata in continua dezvoltare unde preturile urmeaza un trend ascendent.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri