Aproape ca nu mai sunt la moda, pentru investitorii in imobiliar, ansamblurile de 4-5 vile in zone linistite. Acum se poarta cartierele rezidentiale de zeci de vile, proiecte care necesita investitii de sute de milioane de dolari. In aceste conditii, Corbeanca este noul Snagov al marginii de Bucuresti.
Numele unuia dintre cele mai vechi proiecte rezidentiale din zona de nord a Capitalei, cartierul Paradisul Verde, initiat de omul de afaceri Cris-tian Tantareanu, se pare ca a convins pe toata lumea ca adresa raiului imobiliar este comuna Corbeanca, judetul Ilfov.

La inceputul anilor 90, Cristian Tantareanu a cumparat sute de hectare de teren in zona Corbeanca, unde a inceput sa construiasca ansamblul de vile cunoscut astazi sub denumirea de Paradisul Verde. Pe hartie, proiectul cuprinde circa 1.000 de vile, pana in prezent fiind construite mai mult de 20%.

Exemplul lui Tantareanu a fost urmat, in scurt timp, de alti investitori. Astfel, dupa Paradisul Verde, in Corbeanca s-au construit ansamblurile Toscana, Andami, Satul American: vile accesibile cu piscine etc. Numarul noilor dezvoltari rezidentiale nu a scazut, ba dimpotriva, fapt care atesta ca zona se afla in continuare in topul preferintelor investitorilor. Arealul se va mentine in top si in urmatorii ani, pentru conditiile existente acolo, ca de exemplu mult spatiu verde, lacuri si acces facil catre Bucuresti si Valea Prahovei.

Patru noi proiecte mari

Corbeanca atrage precum un magnet investitorii din imobiliar, chiar si fara ajutorul proiectului zonei metropolitane. Comuna a devenit, dupa Snagov, localitatea cea mai cautata, avand in vedere ca aici sunt in constructie patru ansambluri rezidentiale care ofera 210 vile la cheie.
Cine doreste sa se mute din Bucuresti intr-o locatie mai linistita, langa o padure sau un lac, poate alege Corbeanca. Aici sunt in constructie patru cartiere rezidentiale - Corbeanca Forest, Ansamblul Robinia, Magnolia si Gardenia Village - care ofera diferite tipuri de case pentru multe gusturi si buzunare.

Concurenta dintre constructori a coborat si pretul pe metrul patrat construit la 550-850 de euro/fara TVA, fata de minimum 1.000 de euro, fara TVA, cat este costul unui metru patrat construit in Bucuresti. Insa preturile de achizitie raman destul de mari, peste 150.000 de euro, fara TVA, ca urmare a suprafetelor mari pe care le au vilele aflate in constructie. Cererea este de locuinte mari, cu suprafete care depasesc 200 de mp construiti, cu terase si balcoane, dar si cu teren individual de minimum 500 de mp, spune Ionut Bordei, directorul Departamentului vanzari al companiei imobiliare Eurisko.

Corbeanca Forest

Compania Marr Capital construieste 100 de vile care vor fi finalizate la inceputul anului 2008, a declarat Marat Safin, presedintele grupului international Marr. Complexul de vile, denumit Corbeanca Forest, va ocupa un teren de 7,54 ha la intrarea in comuna, in vecinatatea padurii si lacului. Valoarea proiectului se va ridica, conform dezvoltatorului, la 25 milioane de euro. Ca parte a investitiei, Marr Capital a achizitionat terenul din surse proprii si negociaza imprumuturi bancare pentru amenajarea lui si ridicarea celor 100 de vile individuale sau cuplate. Corbeanca Forest ofera doua tipuri de vile: cea mai mare are o suprafata construita de 294 mp plus un teren de 700 de mp, iar cealalta ofera 220 metri patrati construiti plus un lot de teren de 500 mp. Pretul pe metru patrat este de 850 de euro plus TVA. Vom incerca sa facem ce nu a mai fost facut in Bucuresti, sa construim 100 de vile intr-un termen de 18 luni neconditionat de vanzari. Astfel, oamenii se vor putea muta intr-un cartier gata construit, a declarat Ionut Bordei, directorul Departamentului vanzari al companiei imobiliare Eurisko, prin care se vand aceste locuinte.

Complexul va fi dezvoltat in trei etape. In prima faza se vor livra pe piata 20 de unitati, apoi se va construi in functie de rezervarile facute in timpul sau dupa epuizarea primului lot de case.

Ansamblul Robinia

Ansamblul Robinia este dezvoltat de catre compania Robi-Corb. Se intinde pe o suprafata de 22.000 de metri patrati, in comuna Corbeanca, satul Tamasi, chiar langa padure. Ofera 30 de vile in doua variante constructive, cuplate sau individuale. O locuinta cuplata are o suprafata construita de 180 de mp, beneficiaza de o curte de 470 de mp si costa 147.200 de euro, fara TVA, in timp ce o vila individuala are 210 mp plus 700 mp de teren si poate fi cumparata cu 163.000 euro (fara TVA).
Lucrarile de construire au fost demarate la sfarsitul anului 2004, termenul de finalizare fiind stabilit la sfarsitul anului 2006. Cartierul va dispune de toate utilitatile necesare asigurate centralizat, respectiv gospodarie de apa potabila, canalizare si statie de epurare ape menajere, retea electrica, retea de gaze, cablu telefonic din fibra optica prin centrala digitala, televiziune prin cablu si retea Internet etc.

Gardenia Village

Cartierul Gardenia Village apartine companiei Astra-Concept SRL, antreprenor exclusiv al societatii Alamco in Romania. Gardenia Village se intinde pe o suprafata de 28.000 mp, fiind, in Corbeanca, singurul complex ce ofera si case de dimensiuni mai mici, respectiv 90 de mp, 100 de mp, 145 de mp, 155 de mp. O locuinta de 90 de mp poate fi cumparata cu 111.000 euro, suma care include TVA si un teren de 350 de mp. Insa o parte din cele 44 de vile au si suprafete mai generoase, respectiv 176 mp, 177 mp, 270,87 mp si 289 mp. Locuintele vor fi gata abia anul viitor si pot fi achizitionate in rate. La inceput este necesar un avans de 30-40% din valoarea locuintei, urmand ca restul banilor sa fie dati pe parcurs, pe masura ce constructiile avanseaza.

Ansamblul Magnolia

Este un ansamblu rezidential compus din 48 de vile care se vand in trei variante constructive. Vilele sunt construite pe un teren, proprietate a firmei Andami, cu o suprafata de 30.000 metri patrati. Valoarea totala a investitiei (teren, utilitati si constructiile propriu-zise) se ridica la circa trei milioane de euro. O casa ce are o suprafata construita de 250 mp plus un teren de 688,68 mp costa 202.400 euro, plus TVA. Firma constructoare Andami vinde un metru construit cu 580 de euro/mp plus TVA si un metru patrat de teren cu 80 de euro/mp.

In afara de cele patru ansambluri mentionate, Corbeanca va deveni casa pentru clientii altor doua noi cartiere care se construiesc in zona - Ansamblul Lotus si Northpoint Residence.

Complexul rezidential Lotus cuprinde 20 de vile pe o suprafata de teren de 17.000 mp si este promovat de compania imobiliara Regatta. Ansamblul va contine, la finalizare, cinci imobile de mari dimensiuni, cu o deschidere directa la lac totalizand 200 mp. Al doilea tip de vile sunt case individuale de mai mici dimensiuni. De asemenea, vor fi disponibile cinci duplexuri. Toate imobilele au vedere spre lac. Fiecare casa are un lot aferent de 500-1.000 mp. Suprafata construita desfasurata este de 220-340 mp/vila. Pretul de vanzare pentru o vila, in ordinea crescatoare, atinge urmatoarele trepte: 185.000 de euro, 210.000 de euro si 350.000 de euro.

Proiectul Northpoint Residence este dezvoltat de compania Standpoint Invest. Ansamblul acesteia va ocupa, pentru inceput, o suprafata de 0,8 ha si va fi alcatuit din locuinte individuale si apartamente. Complexul va mai cuprinde, pe langa locuinte, o zona pentru recreere (salon cosmetica, club gimnastica, teren de sport). Proiectul a fost demarat in iunie a.c., urmand sa fie finalizat pana in toamna anului 2007. Preturile locuintelor nu vor depasi 850 de euro/mp cu TVA inclus.

Engel aduce 500 milioane dolari

Grupul Engel intentioneaza sa participe n Romnia la constructia unui proiect imobiliar cu locuinte si spatii comerciale, n valoare de circa 500 de milioane de dolari, relateaza publicatia israeliana Globes. Proiectul va fi realizat n colaborare cu proprietarii terenului, dupa ce Engel East Europe NV, subsidiara din Europa de Est a grupului, a semnat un acord de principiu cu acestia. Engel East Europe va construi apartamente cu o suprafata cumulata de 50.000 de metri patrati, iar compania-mama, Engel Europe, va realiza un centru comercial de 10.000 de metri patrati. Veniturile companiei din acest proiect sunt estimate la 450 de milioane de sekeli (circa 101 de milioane de dolari). Engel East Europe este implicata n proiecte imobiliare n Bulgaria, Ungaria, Cehia, Polonia si Serbia, precum si n Germania si Canada.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri