NEPI preia astfel cladirile si terenul aferent unde Degi Titan inchiria si subinchiria bunurile imobiliare proprii sau inchiriate, prin intermediul Iris Titan Shopping Center. In Romania, NEPI desfasoara activitati de investitii imobiliare in scopul inchirierii catre terti de spatii de birouri, spatii comerciale si industriale, scrie Mediafax.

"Consiliul Concurentei a evaluat operatiunea de concentrare economica din punct de vedere al compatibilitatii acesteia cu un mediu concurential normal, constatandu-se ca operatiunea de concentrare economica nu ridica obstacole semnificative in calea concurentei piata serviciilor de inchiriere a proprietatilor imobiliare cu destinatie comerciala din cadrul marilor centre comerciale (centre comerciale tip "mall", hypermarketuri, galerii comerciale cu o suprafata de peste 2.500 mp)", se arata intr-un comunicat al autoritatii de concurenta.

Dezvoltatorul imobiliar NEPI a anuntat la sfarsitullunii august ca a cumparat Degi Titan de la companiile germane Aberdeen Asset Management Deutschland si Degi Beteiligungs, intr-o tranzactie de 86 milioane euro, care include si preluarea unor datorii. Degi Titan detine centrul comercial Auchan Titan, cu o suprafata de aproape 45.000 de metri patrati.

Citeste si:

Centrul comercial a fost dezvoltat in doua etape. Prima faza a fost deschisa in 2007 si a inclus un hypermarket Auchan si o galerie comerciala, iar ulterior proprietatea a fost extinsa si reconfigurata in anul 2009 prin suplimentarea ofertei centrului cu noi magazine de imbracaminte si zona de divertisment. Proprietatea include primul si cel mai mare hypermarket Auchan din Romania si contine numeroase marci internationale, precum Adidas, C&A, CCC, Deichmann, dm, Flanco, H&M, New Yorker, Takko cat si un cinematograf cu sapte ecrane.

Achizitia a fost finalizata in 26 august, avand 1 iulie ca data efectiva din punct de vedere comercial, potrivit NEPI. Chiria anuala estimata pentru centrul comercial este de 7,9 milioane de euro pe an, cu o chirie lunara medie ponderata de 14,7 euro per metru patrat.

NEPI este unul dintre cei mai mari investitori din Romania si are in portofoliu Mall Promenada, Vulcan Value Centre, CityPark Constanta, Ploiesti Shopping City, Braila Mall, Galati Shopping City, Shopping City Targu Jiu si alte centre comerciale atat in tara, cat si in Serbia si Slovacia. NEPI mai detine si cladirile de birouri Floreasca Business Park, The LakeView din Bucuresti, City Business Centre din Timisoara si The Office din Cluj.

Sursa foto: Iris Titan/ Facebook