Geo Margescu este unul dintre cei mai longevivi manageri romani din real estate, cu o experienta de peste 15 ani in piata, iar din 2014 a inceput o noua calatorie imobiliara impreuna cu Ionut Dumitrescu si Johny Jabra, alaturi de care, prin Forte Partners, au in plan dezvoltarea mai multor proiecte de birouri.

Forte Partners are in plan dezvoltarea mai multor proiecte de birouri, iar una din zonele vizate este centru-vest, unde compania are in plan proiectul The Bridge, deja lansat, si o dezvoltare de office si retail la fosta fabrica de bere Grivita. Chiar daca nu la nivelul din Barbu Vacarescu-Floreasca si zona centru-vest se aglomereaza, mai multe companii anuntand proiecte in zona. Printre cei care vor dezvolta in zona Orhideea se numara CA Immo, iar ceva mai in vest a cumparat recent un teren si Skanska. Forte Partners a mai inceput si o cladire de birouri de 10 mil euro in zona Stefan Cel Mare si deruleaza si investitii in proiecte rezidentiale de lux, cu cateva apartamente, in zone exclusiviste.

geo margescuNu puteam incepe discutia cu Geo Margescu altfel decat vorbind despre dinamica pozitiva a pietei imobiliare si afluxul de noi proiecte atat pe zona de birouri, cat si in rezidential. O dinamica parca scoasa din perioada boomului din 2006-2007 la nivel de planuri de noi dezvoltari, dar pe care o privim deja prin prisma experientei accumulate in criza. “Trebuie sa avem grija sa nu ne lasam purtati de val, lucrurile sunt foarte dinamice, dar trebuie sa avem grija ca pentru produsele pe care le dezvoltam sa avem si clienti. Sunt multe planuri de cladiri de birouri, multe cladiri rezidentiale”, spune Margescu.

O aglomerare de proiecte este acum si in zona centru-vest, unde si Forte Partners are in plan investitii in cladiri de birouri, insa Geo Margescu mizeaza pe faptul ca in cladirea The Bridge vor avea o suprafata pe etaj foarte mare, de pana la 3.000 mp ceea ce le va oferi un avantaj competitiv, in contextul in care cererea de spatii vine preponderent din zona de servicii IT. “Cred ca aceasta zona pe care noi am pariat se dezvolta foarte bine. Sigur ca privesc cu interes volumul de livrari anuntate in piata, sunt zeci de mii de mp in constructie si privesc cu interes ce si unde se dezvolta. Pe langa zona, cred ca suprafata foarte mare pe etaj, dar si eficienta, peste 90% din suprafata este utilizabila, ne da un avantaj competitiv”, a completat CEO-ul Forte Partners.

Cererea middle si middle plus din rezidential nu este acoperita

In ceea ce priveste piata rezidentiala, Geo Margescu considera ca “sunt inca multe proiecte care nu pun accentul pe calitate, iar la rezidential calitatea conteaza”. El considera ca exista o masa de clienti care vor locuinte de calitate buna, dar care sa nu fie foarte scumpe, iar acesti clienti nu gasesc locuinte care sa indeplineasca aceste criterii. “Noi facem locuinte de lux, care in continuare au un public, sigur mai restrans. Intre acest segment si cel de mass market, care s-a dezvoltat extrem de mult in ultimii ani, exista o piata mare de middle, middle plus care nu este acoperita”, a explicat managerul, care vede un potential pe acest segment.

geo margescuCum isi face un dezvoltator calculele atunci cand decide sa dezvolte? “Desi un raspuns normal ar fi studiile de piata, ceea ce si facem, in real estate lucrurile se bazeaza in continuare si trebuie sa se bazeze pe instinct. Sigur avem studii, date, dar in final este o chestiune de instinct”, apreciaza managerul, care lucreaza in domeniu de la finalul anilor ’90.

Cum a inceput Geo Margescu sa lucreze in real estate

Pe Geo Margescu l-am cunoscut ca manager al Cefin Real Estate, divizia imobiliara a grupului Cefin. Cand Cefin a decis ca se va concentra doar pe activitatile din zona auto si a renuntat la partea imobiliara, Margescu a preluat angajatii Cefin Real Estate si a fondat SIX Management, firma care in continuare se ocupa de partea de project management a proiectelor Forte Partners. Anterior infiintarii Forte Partners, SIX Management s-a ocupat de proiecte importante pentru terti, printre care si depozitul Macromex din Campia Turzii.

Cum a inceput Margescu sa lucreze in real estate? “A fost ceva organic. Am terminat dreptul si lucram la o firma de leasing, insa odata cu inceputurile pietei imobiliare, firma a inceput sa isi dezvolte propriile sedii, iar backgroundul meu juridic imi permitea sa ma ocup de partea contractuala, sa identific terenuri. Usor, usor au hotarat sa infiinteze Cefin Real Estate si astfel am ajuns si oficial in real estate. Nu a fost ceva ce mi-am propus, a fost o intamplare”, isi aminteste Margescu, care considera ca formatiunea juridica si in general cele tehnice sunt cele care te pregatesc cel mai bine, indiferent ce vei ajunge sa faci.

geo margescu“As sfatui pe oricine sa urmeze o pregatire tehnica pentru ca deprinzi niste principii pe care ti le fixezi si care apoi te ajuta in orice activitate ai avea”, a explicat managerul.

In ceea ce priveste invatamintele trase in mai bine de 15 ani de imobiliare, el spune “ ca aproape toti dezvoltatorii imobiliari romani si noi am fost autodidacti pentru ca nu existau si nici acum nu prea exista scoli de imobiliare in Romania. Ce am invatat si consider foarte important este ca tot timpul trebuie sa fii deschis catre orice este nou. Chiar daca nu aplici este bine sa intelegi”, a completat Geo Margescu.

La infiintarea Forte Partners s-a ajuns printr-o conjuncture favorabila. Margescu si partenerii sai din noua entitate se cunosteau deja de multa vreme si au mai derulat mici investitii impreuna, asa ca noua formula a venit natural. In ceea ce priveste trecerea de la Cefin la un business propiu, managerul Forte Partners spune “cred ca mare parte din promisiuni ni le-am tinut, dar pana la urma, in aceea conjunctura economica grea, am preluat toata structura Cefin Real Estate si am infiintat o firma noua. Activitatea de real estate s-a incheiat la Cefin din 2010. Ca SIX Management noi ne-am ocupat in continuare de proiectele existente ale Cefin si am realizat si produse pentru terti, cum este depozitul Macromex. Era evident ca trebuie sa incep ceva pe cont propriu si a fost un mare pariu sa preiau intreaga structura mai ales ca piata nu era deloc efervescenta si aveam niste costuri fixe de zeci de mii de euro”, povesteste managerul.

Citeste si:

    Margescu considera ca cel mai important este ca a putut pastra nucleul de oameni din Cefin Real Estate, pentru ca in piata este foarte dificil sa gasesti profesionisti buni. “La Cefin am format o echipa foarte unita si frumoasa. Cred foarte mult in atmosfera din cadrul firmei si tot timpul am incercat sa pastrez o unitate. Cand oamenii vin cu placere la birou, atunci cu siguranta dau tot ce au mai bun. In imobiliare ai nevoie atat de pricepere, cat si de corectitudine”, a declarat managerul Forte Partners, care a adaugat ca echipa este formata din peste 15 persoane.

    “Am optat pentru un model de management cu o echipa mica si cu o pregatire superioara, iar acolo unde este cazul facem outsourcing. Pastram inhouse doar core competence”, a completat Margescu.

    Pe langa faptul ca pune accent pe a tine echipa impreuna, unita, Margescu spune ca din punct de vedere al businessului un lucru care il caracterizeaza este ca niciodata nu a putut oferi unui partener ceva ce el insusi nu ar fi acceptat. “Am vrut sa fiu corect in business si sa nu propun partenerilor de afaceri ceva ce eu insusi nu as fi acceptat daca mi-ar fi fost oferit. Cand am un partener ma port cu el asa cu m-as purta cu mine insumi. Este o credinta d-ale mele”, a declarat CEO-ul Forte Partners.

    Citeste si:

      Despre yachting si echilibru

      O alta caracteristica a lui Geo Margescu este echilibrul, pune mare pret pe o balanta echilibrata intre viata personala si cea profesionala. “ Pot sa ma declar un om fericit. Am suficiente pasiuni si am reusit sa am un echilibru. Cred ca echilibrul este cel mai important lucru care ma caracterizeaza. Pasiunea te poate duce la lucruri marete, dar te poate face si sa pierzi multe alte lucruri, asa ca gasesc foarte important acest echilibru”, a subliniat Margescu. Timpul liber si-l petrece in mare masura cu familia, toti membrii fiind implicati in activitatile care il completeaza pe profesionistul Geo Margescu.

      Ajungand la pasiuni, managerul ne povesteste ca yachtingul este marele sau hobby, iar din aprilie pana in octombrie merge de cate ori are ocazia cu barca cu vele, inclusiv cu familia.

      “Nu mi-am cumparat barca, inchiriez. Nu cred ca merita sa iti cumperi daca nu petreci cel putin 2-3 luni pe barca. Intr-un an, nu petrec cumulat mai mult de 4 saptamani pe barca asa ca prefer sa inchiriez. Este genul de activitate care te tine unit. Ai foarte putin spatiu la dispozitie si fiecare membru al familiei are o sarcina, mai ales ca de obicei nu avem echipaj”, povesteste el.

      Cu barca merge peste tot in Europa, si desi nu este un sport ieftin, Geo spune ca nu este nici atat de exclusivist pe cum poate parea. “Sunt barci cu 4 dormitoare, in care pot sta 4 cupluri, care costa 2.000 euro pe saptamana. Per total, poate deveni chiar mai ieftin decat o vacanta la hotel, mai ales ca de multe ori iti iei mancare de la supermarket si ti-o pregatesti pe barca si poti ajunge in locuri mai putin accesibile, excursii care in vacantele clasice au costuri. In plus ai si un concediu iesit din comun”, explica managerul Forte Partners, care s-a apucat de yachting in urma cu 10 ani si spune ca de la an la an pasiunea creste. O alta pasiune a familiei este schiul, asa ca in general in viata personala Geo Margescu este foarte activ, asa cum este si in business.

      Fotografii de Mircea Dragos

      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

      Despre autor
      Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


      Setari Cookie-uri