Andrew Peirson este managing director al JLL pe Romania si sud-estul Europei din aprilie, anterior el ocupandu-se de businessul companiei in regiune din biroul companiei din Serbia. Este o persoana joviala si deschisa, care nu se sfieste sa spuna ceea ce crede cu sinceritate.

Este in aceasta parte a Europei de peste 10 ani, a inceput in Cehia si au urmat apoi, Sofia, Belgrad si acum Romania. Despre Serbia, locul in care managerul a avut biroul in ultimii ani, spune ca este Romania in urma cu 6-7 ani. Originar din Middlesbrough, imediat dupa Universitate, managerul s-a angajat la King Sturge, companie care in urma cu cativa ani a fost preluata de JLL. A lucrat in Anglia o perioada, iar apoi a ajuns in regiune, de unde nu a mai plecat.

Andrew piersonDespre Romania, Andrew Peirson spune ca a revenit in vizorul investitorilor, iar tara nu ar mai trebui sa se mai compare cu Polonia, ci sa se pozitioneze ca o capitala a Europei de Sud-Est. “Toata lumea redevine obsedata de Romania. Oameni care acum 3-4 ani jurau ca nu se vor intoarce aici, acum sunt din nou in piata”, spune Peirson, care a explicat ca interesul pentru Romania vine in contextul in care Cehia si Polonia, 2 piete importante sunt deja supraincalzite, iar acum investitorii cauta locuri noi in care sa cheltuiasca. “In prezent acest loc este Romania. In 2016 va fi Romania si Ungaria, care isi va reveni”, considera managerul Jll.

Marimea este unul dintre factorii principali care au contribuit la revenirea Romaniei in vizorul investitorilor. Multe din celelalte tari din regiune sunt tari cu un singur oras, in Romania sunt mai multi poli de dezvoltare regionala. “Investitorii se intorc in Romania si de aici vor merge apoi si spre restul regiunii, dar prima data vor fi in Romania. Intotdeauna am gasit ciudate comparatiile dintre Romania si Polonia pentru ca Romania ar trebui sa se pozitioneze ca o capitala a Europei de Sud-Est. Romania este un catalizator pentru SEE, investitorii prezenti in Romania deja sunt cei care cumpara si Macedonia sau Muntenegru”, considera Peirson.

Potrivit managerului JLL volumul investitiilor imobiliare va atinge 1 mld. euro in 2015 in Romania, ceea ce, potrivit lui Peirson, arata o piata foarte sanatoasa. Ungaria probabil va depasi ca volum Romania in 2015 ca urmare a vanzari unor portofolii, mai spune Peirson, care considera inca ca in 2016 volumul va fi in continuare crestere in Romania.

“Sunt multi investitori care au mult de cheltuit. Sunt atat de multi bani disponibili incat daca inainte se primea un fee daca obtineau un discount, acum il primesc cu cat cheltuiesc mai mult”, a adaugat managerul.

In ceea ce priveste profilul investitorilor atrasi de regiune, Peirson spune ca este foarte interesanta continuitatea sud-africanilor in regiune. “A inceput cu NEPI, dar mai sunt alte 4-5 fonduri de investitii sud-africane active in regiune si vom mai vedea si altele. Sunt tranzactii in regiune. In Serbia sunt 3 centre comerciale, toate achizitionate de sud-africani. Singurele tranzactii din Croatia sunt ale sud-africanilor”, a estimat Andrew Peirson. De asemenea, si fondurile americane ca Blackstone si Longstar se uita spre regiune.

In acelasi timp, pentru toti acesti investitori trebuie sa existe si o ratiune de pret pentru a cumpara aici, asa ca “daca ar fi aceleasi yield-uri ca in Polonia si Cehia, cu siguranta nu ar veni”. In aceeasi linie, si Romania ar putea ajunge neatractiva, pe masura ce preturile cresc, pentru fondurile speculative, care ar putea merge spre Bulgaria si Serbia.

Citeste si:

Despre piata consultantei imobiliare, Peirson spune ca in Romania este o piata foarte competitiva si putin reglementata. Ca business, Peirson declara ca 2015 va fi cel mai bun an din istoria JLL in Romania, dar si in alte tari din regiune, ca Slovacia sau Serbia. “Va fi cel mai bun an al nostru si cred ca aceeasi situatie va fi si in cazul altor companii de consultanta imobiliara”, a declarat Peirson.

andrew piersonFiind o piata foarte competitiva, in care focusul tuturor marilor companii este pe aceleasi segmente, provocarea va fi si gasirea unor noi arii de business in viitor, iar partea de project management si fit out sunt zone in care companiile incearca sa se consolideze si sa deschida operatiuni. Despre aceste tendinte discut cu Andrew Peirson chiar inainte de a comanda. Alegem cate o salata si continuam discutia.

Peirson imi povesteste ca este o diferenta mare intre est si vest in termeni de real estate. Piata din vest este reglementata, iar ca agent practiv negociezi doar head of terms, pe cand in est cerintele proprietarilor de la agenti sunt mai mari, iar brokerii se implica mai mult in contracte, fac si space planning si fit out. In plus, daca in Marea Britanie se lucreaza mult cu alte agentii, in partea de est a Europei incerci sa lucrezi direct cu ocupantul.

Andrew Peirson a venit pentru prima oara in Romania in urma cu 10 ani, asa ca marturiseste ca atunci cand s-a intors in acest an a fost uimit de cat de bine arata Bucurestiul. Ii plac parcurile din Bucuresti si spune ca sunt perfecte pentru alergat, una din activitatile sale preferate in timpul liber. De asemenea, spune ca merge des cu bicicleta la birou, de la hotelul la care sta din apropiere de parcul Herastrau.

„Ajung in 15 minute cu bicicleta la birou, cu masina probabil as face 30 de minute. Sunt imbracat la costum si am observat ca mai intorc priviri cand sunt pe bicicleta”, spune zambind seful JLL.

andrew piersonFotbalul este o alta pasiune a sa si marturiseste ca una din primele sale vizite in Romania a fost la meciul Steaua-Middlesbrough, cea din urma fiind echipa sa preferata. „Oricine nu este fan Steaua imi iubeste echipa (dupa ce ca urmare a infrangerii in fata Middlesbrough, Steaua a ratat calificarea in finala Cupei UEFA-n.r). De altfel un banner al suporterilor Rapid cu Multumesc Midllesbrough a fost foarte popular in orasul meu”, isi aminteste managerul, care spune ca si acum se duce la meciurile echipei sale favorite, mai ales ca echipa este acum in liga a doua si meciurile nu sunt televizate prea des.

In timp ce am cerut nota, managerul face schimb de roluri si incepe sa imi puna intrebari. Este curios care este situatia emigratiei romanilor si care sunt motivele pentru care pleaca… „o mare provocare este ca pierdem oamenii in afara. Trei oameni au plecat in afara tarii in acest an. Este prima oara cand am experimentat asta si cred ca este cea mai mai mare problema de retentie pe care o avem: faptul ca oamenii emigreaza. Sunt si multi romani care lucreaza in biroul nostru din Londra, cred ca circa 6. Spre comparatie”, spune Andrew Peirson.

Ii povestesc pe scurt ca intr-adevar numarul romanilor care muncesc sau s-au stabilit in afara tari este destul de mare si care sunt resorturile acestui fenomen si ne intoarcem apoi la rolurile initiale rugandu-l sa imi explice care considera ca este cea mai importanta caracteristica a sa de leadership, in conditiile in care prin pozitia sa lucreaza in 10 tari. „ Trebuie sa ma adaptez mentalitatilor diferite si o fac pentru ca in functie de oamenii cu care lucrezi trebuie sa iti schimbi abordarea. Trebuie sa intelegi felul in care oamenii gandesc, mentalitatea, si sa te adaptezi felului lor de a fi. Oamenii sunt foarte diferiti, spre exemplu romanii sunt mai deschisi, mai latini, in timp ce sarbii sunt mai rezervati, mai tacuti”, a explicat managerul inainte de a ne desparti.

Sursa foto: Mircea Dragos