Potrivit portalului imobiliar, dupa cinci luni consecutive de crestere (din iunie pana in octombrie), in noiembrie indicele Imobiliare.ro a avut o evolutie descendenta, scrie Mediafax.

Pretul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vanzare la nivel national s-a diminuat cu 1,6%, de la 980 la 964 de euro pe metru patrat util. Cu toate acestea, valoarea actuala este cu 4,7% mai mare decat cea consemnata in perioada similara a anului trecut, respectiv 921 de euro pe metru patrat.

In Cluj-Napoca, pretentiile proprietarilor s-au diminuat cu 0,4% in noiembrie (de la 1.131 la 1.126 de euro pe metru patrat), dar se situeaza cu 12,2% peste nivelul consemnat in perioada similara a anului trecut (1.004 euro pe metru patrat), conform Imobiliare.ro. Locuintele din blocurile vechi s-au scumpit cu 1,4% in ultimele 30 de zile (de la 1.140 la 1.156 de euro pe metru patrat), ajungand astfel la un avans de 14,9% fata de sfarsitul toamnei lui 2014 (cand ajungeau la 1.006 euro pe metru patrat). Unitatile locative nou-construite, pe de alta parte, s-au ieftinit luna trecuta cu 2,8% (de la 1.120 la 1.089 de euro pe metru patrat), astfel ca acum sunt cu 8,9% mai scumpe decat in urma cu 12 luni (cand atinsesera pragul de 1.000 de euro pe metru patrat).

In Timisoara, suma medie solicitata pentru apartamentele disponibile spre vanzare a scazut cu 0,2% in noiembrie, de la 939 la 937 de euro pe metru patrat util. Pretul actual este insa cu 11,8% mai mare decat cel valabil in perioada similara a anului trecut (respectiv 838 de euro pe metru patrat), Timisoara situandu-se astfel pe locul al doilea in clasamentul scumpirilor din marile orase. Locuintele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,4% luna trecuta (de la 930 la 934 de euro pe metru patrat) si cu 12,4% in decurs de un an (de la 831 de euro pe metru patrat), conform Imobiliare.ro. Unitatile locative nou-construite s-au ieftinit cu 2,5% in noiembrie (de la 972 la 948 de euro pe metru patrat), dar sunt cu 8,2% mai scumpe decat in urma cu 12 luni (cand se vindeau cu 876 de euro pe metru patrat).

In Iasi, pretentiile proprietarilor au ramas constante pe parcursul lui noiembrie – nivelul actual, de 862 de euro pe metru patrat util, este cu 5,6% mai mare decat cel valabil in urma cu un an, respectiv 816 euro pe metru patrat. Apartamentele vechi s-au ieftinit cu circa 1,3% in ultimele 30 de zile (de la 838 la 827 de euro pe metru patrat), dar sunt cu 3,4% mai scumpe decat in perioada similara a lui 2014 (cand costau 800 de euro pe metru patrat).

Citeste si:

Locuintele noi s-au apreciat cu 0,8% luna trecuta (de la 883 la 890 de euro pe metru patrat), iar in decurs de un an cu 5,8% (de la 841 de euro pe metru patrat), potrivit datelor Imobiliare.ro.

Constanta s-a inscris pe un trend usor ascendent al preturilor luna trecuta, pretentiile proprietarilor urcand, per ansamblu, cu 0,2% (de la 910 la 912 euro pe metru patrat), valoarea actuala fiind cu 5,1% mai mare decat cea consemnata in intervalul similar din 2014 (868 de euro pe metru patrat). Apartamentele vechi au acum un pret mediu de 903 euro pe metru patrat, cu 0,2% mai mult decat in octombrie (cand ajungeau la 901 euro pe metru patrat) si cu 4,6% mai mult decat in urma cu un an (cand costau 863 de euro pe metru patrat). Dupa un avans de 0,4% in luna precedenta (de la 934 la 938 de euro pe metru patrat), locuintele noi se situeaza cu 6,2% peste media atinsa in urma cu 12 luni (883 de euro pe metru patrat).

In Brasov, pretul mediu solicitat pe piata apartamentelor (noi si vechi) a ramas relativ constant in noiembrie, la 871 de euro pe metru patrat (fata de 870 de euro pe metru patrat la sfarsitul lui octombrie). Valoarea actuala este cu 4,8% mai ridicata decat cea valabila in perioada similara a anului trecut, respectiv 831 de euro pe metru patrat.

Dupa un avans de 1% in ultima luna (de la 865 la 874 de euro pe metru patrat), apartamentele vechi se situeaza cu 6,8% peste nivelul consemnat in 2014 (818 euro pe metru patrat). Locuintele din cadrul ansamblurilor rezidentiale brasovene, pe de alta parte, pot fi achizitionate acum cu 859 de euro pe metru patrat, cu 4,3% mai putin decat luna trecuta (cand se situau la o medie de 898 de euro pe metru patrat) si cu 4,8% mai putin decat in urma cu 12 luni (cand costau 902 euro pe metru patrat).

De cealalta parte, in Bucuresti, dupa un recul de 1,1% in ultimele 30 de zile (de la 1.107 la 1.095 de euro pe metru patrat), pretentiile vanzatorilor sunt cu 3,2% mai mari decat in urma cu 12 luni (cand se situau la o medie de 1.061 de euro pe metru patrat), potrivit Imobiliare.ro. La un pret de 1.033 de euro pe metru patrat, apartamentele vechi sunt acum cu 1% mai ieftine decat luna trecuta (cand se vindeau cu 1.043 de euro pe metru patrat), dar cu 2,8% mai scumpe decat in 2014 (cand costau 1.005 euro pe metru patrat). Unitatile locative nou-construite pot fi achizitionate acum cu 1.142 de euro pe metru patrat, cu 1,1% mai putin fata de nivelul din octombrie (1.155 de euro pe metru patrat), dar cu 0,6% mai mult decat anul trecut (cand ajungeau la 1.135 de euro pe metru patrat).