Vila inchiriata de Benefit Seven va servi ca spatiu de birouri pentru stafful companiei si este amplasata intr-o zona premium, in apropierea Palatului Cotroceni. Tranzactia de birouri, intermediata de ESOP, prevede inchirierea integrala a vilei ce are o suprafata construita de 740 mp.

Cladirea de patrimoniu, realizata in stil neoromanesc a fost renovata recent si este un reper de eleganta n zona.

Vila impunatoare, ca design si finisaje, are in total 13 camere si sase grupuri sanitare, plus o bucatarie, toate cu o suprafata construita cumulata de 740 mp, fiind dispusa pe demisol, parter, etaj si mansarda. Curtea individuala este pretabila si pentru parcare si pentru spatiu verde.

„In 2015, activitatea companiei noastre s-a dezvoltat rapid, ajungand la un numar de 10.000 abonati activi ai serviciilor 7card, o dublare fata de 2014 si un numar de 229 sali, in crestere cu 62% fata de 2014, ceea ce a dus la cresterea numarului de angajati si implicit la nevoia de extindere a spatiului de birouri.
Amenajarea spatiului interior a durat cateva luni, pentru ca am dorit sa personalizam birourile in functie de destinatia lor si in acest sens am achizitionat obiecte de design, apeland la picturi, corpuri de iluminat, dar si mic mobilier in culori vibrante”, a declarat Catalin Ivascu, operations manager si coproprietar Benefit Seven.

ESOP: Numarul tranzactiilor cu vile a crescut cu 20% in 2015

Numarul tranzactiilor mari, cu vile a caror suprafete se situeaza intre 300 si 1.200 de mp, a crescut cu 20% in 2015, conform datelor consultantului ESOP.

„In 2015, a crescut cu 20% numarul tranzactiilor mari, cu vile ce au suprafete cuprinse intre 300 si 1.200 mp, reprezentative pentru zonele unde sunt amplasate, atat constructii vechi, bine renovate, precum cea din zona Cotroceni, cat si vile noi, cu design placut din zone precum Domenii, Unirii si Primaverii.

Citeste si:

Benefit Seven este un chirias din domeniul serviciilor personale de nisa, aflat intr-o crestere accelerata, care a decis sa-si faca un upgrade al spatiului de birouri prin intermediul nostru, alegand o locatie de lux si o cladire memorabila”, afirma Alexandru Petrescu, Managing Partner la ESOP Consulting / Corfac International.

Zona Cotroceni, unde este amplasata vila inchiriata prin intermediul ESOP este renumita pentru cladirile elegante, din apropierea Palatului Cotroceni - resedinta a presedintilor Romaniei, are acces rapid catre centru si in acelasi timp este linistita, inverzita, cu toate facilitatile in apropiere - restaurante, banci, sali de sport.

Benefit Seven a fost infiintata in 2012 si este o companie detinuta de trei antreprenori romani, Andrei Cretu, Iulian Circiumaru si Catalin Ivascu, care au adus pentru prima data in Romania serviciile de carduri unice, care ofera corporatistilor acces concomitent la 230 cluburi sportive din marile orase ale tarii.

7card este un abonament lunar care permite accesul la sali de sport din Bucuresti, Timisoara, Cluj-Napoca, Brasov, Iasi, Ploiesti, Craiova, Craiova si Pitesti. Reteaua numara in prezent 10.000 de abonati activi si un numar de 230 sali de sport.

ESOP este unul dintre principalii consultanti imobiliari ce lucreaza de 15 ani in piata birourilor si pe piata rezidentiala, zona pe care concureaza cu companii de consultanta precum Coldwell Banker, Colliers, CBRE, JLL, DTZ Echinox sau Knight Frank.