„In prezent avem 14 proiecte rezidentiale cu peste 4.300 de locuinte certificate sau in curs de certificare in cadrul programului nostru Locuinte Verzi”, a declarat Steven Borncamp, CEO al Romania Green Building Council.

In prezent tot mai multe proiecte rezidentiale, comerciale, dar si de birouri analizeaza cu atentie posibilitatea realizarii de spatii care sa detina certificare de cladire verde.

Mai mult, din anul 2020 toate cladirile care vor fi construite in Uniunea Europeana, inclusiv in Romania, vor trebui realizate din materiale care sa consume cat mai putina energie.

“Este de dorit ca producatorii de materiale de constructii sa respecte standardele de produs, proiectantii sa invete sa proiecteze cladiri nZEB (consum de energie aproape de zero – n.red), iar constructorii sa pregateasca personalul astfel incat cladirile realizate dupa 2020, atat cele publice cat si cele de locuit sa sa incadreze in definitia nZEB”, a punctat Corneliu Fecioru, membru al CA in cadrul Wienerberger, unul dintre cei mai mari producatori de blocuri ceramice din Romania, intr-un interviu acordat recent Wall-Street.ro.

#RomaniaProfesionista: Schimbarile vin si din modul in care traim

#RomaniaProfesionista: Schimbarile vin si din modul in care traim

Tot de curand, Ytong, unul dintre cei mai mari producatori de solutii de zidarie la nivel local, parte a grupului Xella, a devenit „Furnizor de solutii aprobat pentru Locuinte Verzi” in urma analizarii caracteristicilor tehnice ale produselor si a nivelului economiilor de energie pe care le asigura intr-o locuinta.

Citeste si:

Acest statut a fost oferit de Romania Green Building Council, organizatia din Romania care certifica Locuintele Verzi cu rezultate superioare privind eficienta energetica si protectia mediului.

Ytong devine in acest fel primul furnizor de solutii de zidarie pentru Locuinte Verzi din Romania. Blocurile de zidarie ale producatorului german au fost utilizate pana acum in mai multe proiecte de birouri sau centre comerciale care au primit ulterior cele mai avansate certificari de tip LEED sau BREEAM.

Romania Green Building Council sustine dezvoltarea industriei constructiilor verzi la nivel local si sprijina in Romania schemele de certificare recunoscute la nivel international. Totodata dezvolta si implementeaza un program de certificare locala pentru locuintele verzi.

Romania Green Building Council certifica proiectele rezidentiale responsabile fata de mediu si eficiente energetic din Romania. Economiile mari la consumul de energie si costurile mai scazute si mai rare cu reparatiile locuintei, reduc substantial costul lunar total de detinere a unei locuinte verzi in comparatie cu o locuinta standard. Astfel, cumparatorul are posibilitatea sa investeasca inteligent intr-o locuinta mai eficienta din punct de vedere energetic si mai sustenabila, cu o valoare mai mare pe termen lung.

Programul de certificare Locuinte Verzi ofera deasemenea accesul la un produs financiar inovativ „Ipoteca Verde” cu o rata de dobanda redusa in cazul detinerii unei locuinte verzi certificate.