UBC 1 va avea o suprafata inchiriabila de 13.000 mp, termenul de finalizare a cladirii fiind estimat pentru primavara anului 2017. In prezent, se lucreaza la fundatia imobilului. Pe langa dotari, UBC 1 se va evidentia in peisajul urban prin arhitectura, cladirea avand forma triunghiulara. Un nivel, demisolul, este destinat spatiilor de retail si serviciilor, iar alte 11 niveluri sunt rezervate spatiilor office. Imobilul va respecta normele pentru certificarea LEED si va beneficia de implementarea unor politici sustenabile de operare, menite sa creasca eficienta costurilor la utilitati si confortul chiriasilor.

In UBC 1 vor lucra aproximativ 1.300 de persoane.

Openville reprezinta o investitie in valoare de peste 220 milioane de euro, fiind al doilea ansamblu de tip mixed-use din portofoliul grupului Iulius, dupa Palas Iasi. Constructia a inceput in septembrie 2015, cu lucrarile la cladirea office UBC 2, care va fi finalizata in aceasta toamna. Dezvoltarea imobilului UBC 2 se desfasoara cu rapiditate, suprastructura aferenta celor 11 etaje ale cladirii urmand a fi finalizata in curand. Printre companiile care au contractat spatii in acest imobil, cu o suprafata inchiriabila de 18.000 mp, se numara Ness Software Engineering Services, Autoliv Romania si policlinica Regina Maria.

Openville va avea o suprafata total construita de 594.000 mp, iar Iulius Mall Timisoara va fi parte integrata. Cea mai mare pondere o va avea componenta office, cu o suprafata totala de aproximativ 13o.000 mp inchiriabili. Pe segmentul de retail, Openville va aduce peste 100 de noi magazine, restaurante si cafenele tematice, cinema multiplex cu 15 sali, fresh market, patru sali pentru evenimente, cel mai mare loc de joaca si alte optiuni pentru petrecerea timpului liber. In plus, timisorenii vor avea la dispozitie si cel mai mare parc suspendat din Romania, spatiu verde de peste 55.000 mp, si aproximativ 4.050 de locuri de parcare, subterane si supraetajate.