Stocul modern de spatii industriale si logistice din afara Capitalei a ajuns la 1,3 milioane de metri patrati in prima parte a acestui an, depasind stocul din Bucuresti cu aproximativ 30%. Regiunea cu cel mai mare stoc din afara Capitalei este zona de Vest - 33%, urmata de Sud (31%) si Nord-Vest (18%). Orasele cel mai bine reprezentate din punct de vedere al dezvoltarilor realizate sunt Timisoara (300.000 mp) si Ploiesti (peste 250.000 mp), ambele cumuland aproximativ 50% din stocul national (excluzand Bucurestiul).

In ultimii doi ani si jumatate, volumul spatiilor tranzactionate in afara Capitalei a fost de aproximativ 400.000 mp. Regiunea de Vest, desi are cel mai mic numar de locuitori, iar venitul mediu lunar este cel mai ridicat in comparatie cu celelalte zone analizate, a atras 45% din cerere, cu 175.000 mp din total.

In Bucuresti, cererea raportata la aceeasi perioada a depasit 250.000 mp, ea provenind in principal din segmentul logistic, retail si comert online. In prima jumatate a acestui an s-au inchiriat peste 80.000 mp in proiectele dezvoltate de marii jucatori - P3, CTP si Immofinanz (Logicor).

Orasele cele mai atractive pentru companiile noi care intra pe piata sau cele in cautare de extindere a unitatilor de productie / depozitare sunt: Cluj, Sibiu, Brasov, Timisoara si Ploiesti.

„Exista o efervescenta a sectorului industrial – manifestata din perspectiva producatorilor, a retailerilor si logisticienilor in cautare activa de spatii. Acest optimism pentru piata din Romania vine ca raspuns la climatul economic pozitiv, forta de munca disponibila si calificata, precum si la increderea in dezvoltarea viitoare a tarii. In paralel, dezvoltatorii s-au remarcat printr-un interes crescut pentru achizitii de terenuri in Bucuresti si in celelalte orase, pentru a raspunde acestei cereri dinamice si diversificate, avand deschidere chiar si pentru proiecte speculative”, a declarat Rodica Tarcavu (foto mai jos), senior broker industrial agency in cadrul companiei de consultanta imobiliara DTZ Echinox.

Per ansamblu, peste 70% din volumul investitional privat inregistrat in afara Capitalei se regaseste in regiunile Sud, Centru si Vest.

„Cu siguranta existenta a peste 600 km de autostrada si a doua coridoare Pan Europene sunt motivele principale pentru care zonele Sud, Centru si Vest sunt cele mai atractive regiuni pentru investitii private. Pana la finalul anului 2017 sunt asteptate investitii private in zonele de Centru si Sud-Vest, sectorul auto pastrandu-si pozitia de lider”, a preciazat, la randul sau, Mihaela Galatanu (foto mai jos), head of research DTZ Echinox.

Mai mult de jumatate din volumul total al investitiilor private din afara Bucurestiului au fost inregistrate in sectorul automotive (aprox. 60%). Companii precum Continental, Delphi Corporation, Autoliv, Yazaki sau Johnson Controls au pe teritoriul Romaniei minimum patru unitati de productie fiecare.

In ciuda faptului ca sunt printre cele mai putin dezvoltate regiuni din tara, zonele de Sud-Vest si Sud-Est au un mare potential de dezvoltare, datorita terenurilor disponibile si a infrastructurii. Prin urmare, regiunile au atras dezvoltatori precum WDP sau Helios Phoenix, care au ales sa investeasca in terenuri sau sa dezvolte unitati pentru chiriasi precum Faurecia sau Yazaki.

Dacia Renault, Smithfield Foods, Pirelli sau EGGER se numara printre companiile care au facut cele mai mari investitii private in afara Capitalei.

Dezvoltatorii de spatii logistice au planuri mari pe plan local

Olandezii de la CTP, unul dintre cei mai mari dezvoltatori si proprietari de spatii logistice din Romania, si-au propus sa depaseasca pragul de 1 milion de metri patrati de spatii logistice in urmatorii doi ani, ceea ce ar insemna mai mult de o triplare a prezentei la nivel local.

Contextul, spun oficialii companiei, este unul favorabil, iar dezvoltarea activitatii la nivel local este un pas firesc in conditiile in care economia tarii este in crestere, iar necesarul de spatii de logistica este unul foarte ridicat.

“Suntem intr-un plin proces de expansiune. Ne uitam si analizam cresterea organica, asta pentru ca in piata nu prea mai sunt oportunitati. Vrem sa crestem si pana in 2018 la 1 milion de metri patrati in Romania, iar in prezent dispunem de spatii logistice care se intind pe o suprafata de circa 370.000 mp”, a declarat Marian head of leasing and business development department al CTP Invest Romania, in cadrul unui eveniment recent organizat pe tema activitatii din zona sectorului logistic.

P3, unul dintre cei mai dinamici investitori imobiliari la nivel local, companie care a achizitionat anul trecut un spatiu logistic langa Capitala, planuieste expansiunea la nivel national si analizeaza cu atentie orice oportunitate, atat in apropiere de Bucuresti, dar si in vestul tarii.

“Ne uitam cu atentie la spatii de dezvoltare in apropiere de Bucuresti, dar si in tara. Nordul Capitalei este una dintre zonele cu cel mai mare potential de dezvoltare, in special pentru potentialii clienti din eCommerce. Infrastructura oferita de accesul la autostrada A3 este facil, insa un impediment este reprezentat de costul foarte ridicat al terenului, preturile in aceasta zona ramanand la un nivel foarte ridicat. Zona de Nord a Capitalei este si o importanta regiune pentru dezvoltare rezidentiala, ceea ce atrage si mai mult interes si, implicit, un cost mai ridicat al spatiilor disponibile”, a declarat Blake Horsley pentru wall-street.ro.

Managerul P3 Romania sustine ca un interes crescut pentru companie este reprezentat si de vestul tarii, acolo unde o serie de orase pot reprezenta un hub important de dezvoltare pentru investitor.

Citeste si:
    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


    Setari Cookie-uri