Piata constructiilor are ani de recuperat, dupa ce criza a decimat sectorul de profil, in care falimentele si investitiile au fost la ordinea zilei. Anul 2016, insa, se anunta unul extrem de bun pentru actorii din piata, asta in conditiile in care au aparut tot mai multe santiere de proiecte, fie ca este vorba despre investitii noi, proiecte de infrastructura, investitii in reabilitari termice sau chiar si renovari.

Antreprenorul roman Marcel Barbut, proprietarul AdePlast, unul dintre cei mai mari producatori de materiale de constructii la nivel local, sustine ca piata se dezvolta intr-un ritm spectaculos, primele 4 luni ale acestui an aducand evolutii cum nu s-a mai intamplat de foarte multi ani.

“Piata constructiilor a explodat si ma astept ca 2016 sa fie un an spectaculos in industrie. Doar in luna aprilie am inregistrat cresteri ale business-ului de pana la 45%, o evolutie care s-a simtit si in piata. Dupa primele patru luni, piata a raportat o scadere inexplicabila, lunile mai-iunie inregistrand un trend negativ, cel mai probabil marcat de vremea nefasta si de perioada Sarbatorilor de Pasti”, a declarat Marcel Barbut, in cadrul unei intalniri cu presa.

Antreprenorul roman se asteapta ca 2016 sa fie un an excelent, atat pentru propriul business, cat si in intreaga piata. Pentru anul in curs, Marcel Barbut mizeaza pe o crestere de 10-15% la afaceri, asta dupa ce business-ul lui Marcel Barbut s-a ridicat anul trecut la circa 69 de milioane de euro.

"In primele sase luni ale anului am inregistrat vanzari de 161 milioane de lei, in crestere cu 17% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Ne asteptam ca avansul sa se pastreze si in a doua parte a anului", a aratat Marcel Barbut.

Importurile de stiren, crestere de peste 40%

O componenta importanta a activitatii AdePlast este generata de solutiile pentru termoizolare a locuintelor, o divizie care inregistreaza cresteri importante de la un an la altul. Potrivit omului de afaceri Marcel Barbut, importurile de stiren, materia prima din care este obtinut polistirenul, au crescut cu 40%, evolutie generata mai ales ca urmare a implicarii in proiectele de reabilitare termica derulate de catre autoritatile locale.

“Cantitatile de stiren importat au depasit 40% pentru AdePlast in primele 6 luni. Reabilitarile termice merg intr-o veselie in Capitala, iar acest lucru ne incurajeaza sa avem asteptari mari in privinta vanzarilor”, sustine omul de afaceri.

AdePlast a consemnat o crestere de sub 2% a rulajului in cursul anului trecut, o evolutie mult sub cresterile din anii precedenti cand afacerea genera un plus de cel putin 20% la business-ul antreprenorului roman.

Conform datelor companiei, AdePlast a raportat in cursul anului trecut afaceri de 305,7 milioane de lei (circa 69 mil. euro) si un profit de 13 milioane de lei (2,9 mil. euro), in usoara crestere fata de valoarea din 2014, marcand o evolutie a business-ului de numai 1,75%.

Compania este prezenta pe piata materialelor de constructii destinate reabilitarii termice (termosistem), adezivi si mortare, precum si pe piata de lacuri si vopsele.

AdePlast pregateste investitii de 15 mil. EUR intr-o noua fabrica in parcul industrial din Oradea

AdePlast a finalizat achizitia unui teren de 7 hectare (70.000 mp) in Oradea, dupa ce a obtinut acordul Consiliului Local al judetului Bihor, pe care compania va dezvolta o noua fabrica.

“Am bugetat o investitie de 15 milioane de euro intr-o viitoare fabrica in care se vor crea 60 de noi locuri de munca. Investitia este programata sa se desfasoare in urmatorii doi ani de la data semnarii acordului (28.07.2016)”, a declarat Marcel Barbut, fara sa precizeze in ce va consta investitia.

Marcel Barbut anunta la inceputul acestui an ca nu renunta la constructia unei fabrici de vata bazaltica. Omul de afaceri Marcel Barbut, proprietarul producatorului de materiale de constructii AdePlast, unul dintre cei mai mari jucatori pe piata de profil, nu renunta la decizia de a construi o fabrica de vata bazaltica, un proiect lansat pentru prima data cu ocazia deciziei companiei de a se lista pe Bursa in cursul anului 2014.

In acest fel, proprietarul AdePlast sustine ca analizeaza cu atentie orice oportunitate pe piata in acest an si ia in calcul inclusiv constructia unei fabrici de vata bazaltica la nivel local, lucru care ar completa portofoliul de productie al companiei, dupa ce compania s-a specializat in productia de adezivi si mortare, polistiren sau vopsele.

“Analizam piata in vederea achizitiei de producatori de materiale de constructii cu activitati similare cu ale noastre sau complementare. De asemenea, vom revigora proiectul nostru pentru constructia fabricii de vata bazaltica, care va avea o locatie strategica ce va permite accesul usor in afara granitelor, 60% din productie fiind destinata exportului”, spunea omul de afaceri Marcel Barbut, la inceputul anului 2016.

In 2014, compania AdePlast a intentionat sa construiasca o fabrica de vata bazaltica, pentru care s-a calificat la un ajutor de stat in valoare de 7,3 milioane de euro. Planul omului de afaceri era ca in urma listarii pe Bursa de la Bucuresti sa demareze lucrarile unei fabrici de profil, lucru care, insa, nu s-a realizat.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri