Cand cel mai dinamic retailer din bricolajul romanesc se intalneste cu cel mai dinamic business din domeniul productiei de materiale de constructie din Transilvania este evident faptul ca cele doua companii au ambitii de dezvoltare. Decizia omului de afaceri Dragos Paval de a achizitiona circa 30% din actiunile Cemacon poate fi considerata una dintre cele mai interesante mutari pe piata constructiilor la inceputul acestui an.

Cel mai interesant este faptul ca discutiile pentru achizitia pachetului de 30% din actiunile Cemacon au inceput in momentul in care Dedeman a decis sa cumpere un teren in Zalau.

“Totul a pornit de la intelegerea pe care am avut-o dupa semnarea vanzarii terenului pe care l-am detinut in Zalau. Discutiile au inceput in toamna anului trecut si tot atunci i-am povestit lui Dragos Paval cum am realizat restructurarea companiei. Am discutat despre strategii aplicate cu succes, despre dezvoltare si cum am crescut pe o piata plina de provocari. Au fost sase ani fara nicio sincopa, din care patru in plina criza. (…) Tot atunci, Dragos Paval anunta ca are in plan sa isi diversifice portofoliul de investitii. Atunci a luat in considerare optiunea de a investi intr-un portofoliu sanatos – pentru ca stia business-ul, stia parte din echipa de management si aflase o parte dintre planurile companiei”, a declarat Liviu Stoleru, directorul general Cemacon SA si presedinte al Consiliului de Administratie din cadrul companiei, intr-un interviu exclusiv acordat wall-street.ro.

Acesta a fost momentul in care Dragos Paval a devenit interesat sa faca parte dintr-un astfel de proiect, mai spune seful Cemacon. “Viziunea noastra si cea a lui Dragos Paval si a organizatiei pe care o detine sunt comune, iar ambitia de a deveni si mai performati este deviza noastra. Este si ceea ce ne-a unit”, a mai adaugat Liviu Stoleru.

Producatorul de blocuri ceramice Cemacon (CEON) a finalizat la sfasitul anului trecut tranzactia de vanzare a doua terenuri din Zalau catre retailerul de materiale de constructii si bricolaj Dedeman. Cemacon a vandut companiei Dedeman doua terenuri in Zalau, unul de 22.211 de metri patrati si altul de 3.104 de metri patrati, ambele amplasate pe Strada Fabricii.

Si mai interesant este faptul ca relatia comerciala a Cemacon cu Dedeman a inceput tot in cursul anului trecut.
Dragos Paval, presedintele Dedeman, cel mai mare retailer specializat in bricolaj din Romania, a cumparat aproximativ 30% din actiunile Cemacon, la vanzare aflandu-se societatea de servicii financiare BRK Financiar Group si fondul finlandez KJK Fund, care au vandut in total 42,4% din actiunile detinute in cadrul producatorului de materiale de constructii din Cluj.

In cursul zilei de joi, 9 februarie, Dedeman SRL, a anuntat achizitia a 33,057 de milioane de actiuni in cadrul Cemacon SA, reprezentand 28,9% din compania producatoare de materiale de constructii. Pretul platit de proprietarul Dedeman s-a ridicat la 10,2 milioane lei, potrivit unei raportari trimise Bursei de Valori Bucuresti.

Ce urmeaza pentru Cemacon: “Suntem la o singura fabrica de a deveni cel mai mare producator de caramizi din Romania”

Pentru Cemacon, in prezent al doilea cel mai mare producator de blocuri ceramice din Romania, urmeaza o perioada de investitii si de expansiune, mai ales dupa schimbarea structurii actionariatului.

“Pasul urmator este sa ne asezam la masa si sa discutam planurile de dezvoltare. In prezent lucram la conceptualizarea dezvoltarii Cemacon. Suntem practic la o fabrica sistanta fata de locul intai in piata si sunt convins ca vom reusi acest pas cat de curand. (…) Avem o echipa de investitori concentrata pe dezvoltarea companiei, iar in acest caz finantarea nu va mai fi o problema. Vom avea bani de dezvoltare. Ceea ce va conta este ca viziunea de management sa fie in aceeasi directie cu cea a actionarilor. Lucrurile ar trebui sa fie simple”, a declarat Liviu Stoleru.

In opinia sa, persoane precum Dragos Paval sau Andrei Cionca sunt actionari care au apetit ridicat de risc. “Sunt manageri orientati catre oportunitate. Pasul logic este ca dupa oficializarea structurii de actionariat sa incepem discutiile despre viitorul companiei, iar acest lucru inseamna si o discutie despre expansiunea la nivel national. Piata este mare, iar oportunitatile pentru o noua fabrica in momentul de fata sunt in zona de sud a tarii si in Moldova. Poate fi o achizitie sau un proiect greenfield, sunt detalii de stabilit”, a precizat Stoleru.

Planurile de a construi o noua fabrica in Romania, pe langa cele doua unitati detinute in Zalau, nu sunt chiar noi. In toamna anului 2013, intr-un interviu acordat wall-street.ro, Liviu Stoleru preciza faptul ca se uita cu atentie pe piata locala dupa noi oportunitati de dezvoltare. La vremea aceea, Cemacon era al treilea producator din piata locala de caramizi si tocmai finaliza procesul de restructurare al unui credit de 30 de milioane de euro.

“In viitoarea facilitate de productie vor fi necesare investitii cuprinse intre 15-18 milioane de euro si vor lucra pana la 100 de angajati, iar capacitatea de productie nu va depasi 300.000 de metri cubi pe an. Este nevoie de o astfel de fabrica pentru a ne extinde business-ul si pentru a creste intr-o perioada de criza”, spunea Liviu Stoleru, in noiembrie 2013.

Planul sefului Cemacon este pe cale sa devina realitate, iar in noua structura a actionariatului exista toate premisele pentru o dezvoltare a companiei.

Cemacon a avut in 2016 cel mai bun an din istoria sa, inregistrand cresteri record atat ale business-ului, cat si ale profitului. Cifra de afaceri neta a companiei a crescut cu 28%, iar profitul operational (EBITDA) depaseste 16 milioane de lei.

Pentru 2017, Cemacon isi propune consolidarea business-ului si a pozitiei pe piata materialelor de constructii, prin cresterea cu 5% a cifrei de afaceri, mentinerea pozitiei de pe piata de caramida din Transilvania, realizarea de investitii pentru sustinerea cresterii si continuarea valorificarii activelor apartinand Cemacon Real Estate.

Cemacon este in prezent al doilea cel mai mare producator de materiale de constructii din Romania, piata pe care mai activeaza nume precum Wienerberger, Brikston, Soceram sau Siceram.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri