Divizia de dezvoltare imobiliara a Groupe Societe Generale(GSG), Sogeprom, va functiona in scurt timp si in Romania, a declarat ieri responsabilul cu finantarea proiectelor imobiliare al BRD SocGen, subsidiara romaneasca a GSG, Iuliana Tiba, la "Zilele Biz".

Sogeprom este unul dintre cei mai mari dezvoltatori de pe piata imobiliara europeana si intentioneaza sa se implice in proiecte imobiliare de mari dimensiuni din Romania, a adaugat Iuliana Tiba, citat de NewsIn.

"Ideal ar fi ca Sogeprom sa gaseasca in Romania unul sau mai multi parteneri locali, cu care sa dezvolte astfel de proiecte imobiliare, contributia sa fiind expertiza dobandita in domeniu. Sogeprom are nevoie de experienta unei companii din Romania pentru a-si putea dezvolta proiectele", a mai spus Iuliana Tiba.

Sogeprom este prezent pe piata imobiliara franceza din anul 1970 si, de la infiintarea sa, a realizat in jur de 10.000 de locuinte si aproximativ 1,5 milioane de metri patrati de birouri.

BRD SocGen, a doua banca din Romania ca marime, are peste 500 unitati si este listata la Bursa de Valori Bucuresti din 2001. La jumatatea anului, banca detinea active de 22,3 miliarde lei (6,24 miliarde euro) si controla 15,48% din piata bancara romaneasca, potrivit datelor financiare publicate de banca.

Grupul financiar francez Societe Generale detine 58,32% din capitalul BRD Groupe Societe Generale, SIF Oltenia are 5,34% din actiunile BRD, SIF Muntenia are 5,27% din titluri, SIF Transilvania are 5,00% din actiuni, SIF Banat-Crisana are 4,6%, SIF Moldova are 5,05%, iar Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare detine 5% din actiunile BRD.

Si austriecii ataca piata cu bani grei

In urma cu numai o saptamana, divizia de investitii imobiliare a grupului Erste Bank, Sparkassen Immobilien AG, a anuntat ca are in vedere pentru Romania investitii de 500 de milioane de euro, din care aproximativ 250 de milioane de euro pentru achizitionrea sediilor BCR si aproximativ 29,5 milioane euro pentru Novotel.

Citeste si:

"In prezent, Sparkaseen Immobilien AG doreste sa faca investitii imobiliare de 500 de milioane de euro, in Romania, circa 250 de milioane de euro din aceasta suma urmand a fi alocate achizitionarii sediilor BCR", a declarat recent country manager-ul pentru Romania in cadrul Sparkassen Immobilien AG, Claudiu Negrisan.

Sparkassen Immobilien AG are intentia de a cumpara de la Erste sediile BCR dar referitor la vanzarea acestora, noul management al BCR trebuie sa ia intai o decizie.

Din cele 500 de milioane, circa 30 de milioane au fost investite in achizitionarea hotelului Novotel, din Bucuresti, 150 de milioane de euro vor fi investite in complexul comercial Sun Plaza din sudul Bucurestiului, alatuiri de care vor fi ridicate spatii rezidentiale si de birouri, restul urmand a fi investit intr-un complex multifunctional amplasat in Piata Victoriei, a explicat acesta.

Erste Bank a devenit, din decembrie 2006, actionarul majoritar al BCR, achizitionand 61,88 la suta din actiuni. Compania Sparkassen Immobilien, membra a grupului Erste, este listata la bursa din Viena, are un portofoliu de peste 69 de proprietati in Austria, Germania, Croatia, Cehia, Ungaria, Romania si Slovacia, cu o suprafata totala de 710.000 de metri patrati si o valoare cumulata de 907 milioane de euro.

A preluat Novotel, dar l-a lasat pe Accor chirias

Divizia de investitii imobiliare a grupului financiar Erste Bank a mai anuntat preluarea Novotel City Center Hotel, de la Accor Group, pentru 29,5 milioane euro si semnarea unui contract de inchiriere cu fostul proprietar, care va continua sa opereze hotelul. "Investitiile pe termen lung in locatii de top din principalele orase ale Europei reprezinta o parte a strategiei noastre. Novotel este o investitie esentiala adaugata portofoliului nostru. Am ales piata din Bucuresti pentru ca este o piata aflata intr-o dezvoltare rapida si cu un potential foarte mare, a declarat membrul consiliului de administrare al Sparkassen Immobilien AG, Ernst Vejdovzsky intr-un comunicat de presa.

Desi a vandut hotelul companiei austriace, care a devenit proprietara imobilului, Accor semnat un contract de inchiriere pe termen lung cu Sparkassen Immobilien AG. "Contractul a fost incheiat pentru cateva zeci de ani. Datorita faptului ca pretul de inchiriere are o componenta fixa si una variabila, nu putem face o apreciere a randamentului investitiei. Ca si alti investitori pe acest segment, am urmarit un randament peste cel al investitiilor in cladiri de birouri, care este la ora actuala, in Bucuresti, de circa 8%", a declarat, pentru NewsIn, directorul pentru Romania al Sparkassen Immobilien AG, Claudiu Negrisan, care nu a prezentat detalii financiare ale contractului, deoarece sunt considerate informatii confidentiale.

In esenta, mecanismul contractului are o componenta fixa, adica o suma pe care Accor o plateste proprietarului oricare ar fi rezultatele financiare si una variabila, stabilita in functie de valoarea afacerii. Negrisan nu a precizat daca partea variabila a contractului se calculeaza in functie de cifra de afaceri sau de profitul hotelului.