La inceputul lunii iunie, Dedeman a anuntat ca a semnat cu dezvoltatorul AFI Europe un antecontract de vanzare a trei cladiri de birouri din cadrul proiectului AFI Business Park, aflat chiar langa mall-ul AFI Cotroceni. Acordul includea si optiunea de vanzare a celorlalte doua cladiri din cadrul aceluiasi proiect, valoarea totala a tranzactiei fiind estimata la 164 milioane euro.

”Dupa informarea de acum cateva zile prin care Dedeman si-a exprimat intentia de a nu continua discutiile pentru achizitionarea cladirilor AFI Park 4 & 5, care nu faceau in fapt obiectul unui acord cu caracter obligatoriu, ambele parti au hotarat sa inceteze aceasta tranzactie si deopotriva sa nu procedeze la finalizarea intelegerii de transfer al cladirilor AFI Park 1-3, astfel ca AFI Europe va continua sa opereze toate cladirile din parcul de business ca un complex de birouri unitar”, se arata in comunicat.

In iunie, dezvoltatorul a auntat ca incheierea tranzactiei ar marca prima vanzare a AFI Europe pe piata din Romania.

”Acesta este un pas important din punctul nostru de vedere ca dezvoltator international care a investit mai mult de 500 mil. euro in Romania si care dezvolta, in prezent, trei noi proiecte importante: proiectul mixt AFI Brasov, care include un centru comercial de 45.000 mp si birouri clasa A de 25.000 mp, birourile AFI Tech Park – 56.000 mp si proiectul rezidential AFI City in Bucurestii Noi”, a declarat, in iunie, directorul general al AFI Europe Romania, David Hay.

Finalizarea intregului ciclu de dezvoltare a celor cinci cladiri de birouri clasa A a avut loc in cinci ani si are drept chiriasi unele dintre cele mai importante companii multinationale, in timp ce rata de ocupare este de 100%.

Citeste si:

Dedeman este liderul pietei romanesti de bricolaj si este una dintre cele mai mari companii romanesti, infiintata in 1992, care acum detine 45 de magazine.

Cele cinci cladiri de birouri din cadrul complexului AFI Park au o suprafata inchiriabila totala de 70.000 mp si sunt ocupate de corporatii multinationale.
Principalii chiriasi sunt Microchip Technology, Electronic Arts, Endava Romania, Cameron US, SII Romania, ORTEC Central & Eastern Europe, FotoNation, Telus International, Veeam Software, SecureWorks si altii.

AFI Europe Romania a fost consiliat de catre Colliers International Romania, casa de avocatura NNDKP si avocat Bianca Stamatoiu, in timp ce Dedeman a fost consiliat de catre Popovici Nitu & Asociatii.