Lucrarile pentru constructia mallului din Tirgu Mures, o investitie de 50 de milioane de euro ce va fi amplasata la intersectia dintre Bulevardul 1 Decembrie 1918 si Calea Sighisoarei, vor demara in prima parte a anului 2018, iar deschiderea centrului comercial este preconizata pentru al patrulea trimestru din an, potrivit reprezentantilor NEPI Rockcastle. Centrul comercial va avea o suprafata inchiriabila de 50.000 de metri patrati.

Principalul concurent din Tirgu Mures este mallul Promenada, care are o suprafata de 50.000 de metri patrati inchiriabili si chiriasi precum Auchan, H&M, Motivi, Adidas Outlet, New Yorker, Lee Cooper, Tom Tailor, Coccodrillo, Takko, Deichmann, Orsay, Hervis, dm, Kenvelo si altii.

Dezvoltatorul nu a comunicat inca daca are deja contracte semnate sau negocieri cu principalii retaileri, insa reprezentantii sai spun ca ”va gazdui branduri noi, locale si internationale, un hypermarket, un cinematograf ultra-modern, dotat cu cea mai avansata tehnologie, precum si spatii generoase pentru recreere in zona de restaurante si cafenele”, la care se adauga 1.500 de locuri de parcare.