Potrivit acestuia, complexul este dezvoltat pe un teren de 2,3 hectare, iar constructia este structurata pe trei nivele, avand o suprafata totala de circa 40.000 de metri patrati, din care aproximativ 25.000 metri patrati sunt destinati galeriilor comerciale. De asemenea, complexul dispune de o zona de parcare cu peste 450 de locuri pentru autoturisme.

Planificarea si proiectarea complexului a inceput in toamna anului 2006, iar constructia Aurora Shopping Mall a fost demarat in august 2007. Finantarea este asigurata partial de societatea dezvoltatoare si completata prin contractarea unui credit de la INVESTKREDIT Viena.

Printre chiriasii ancora atrasi de Cometex in proiect se numara atat hipermarketul Carrefor, care are alocata o suprafata de 6.500 mp, dar si Altex.

Citeste si:

"Galeria comerciala in suprafata de aproximativ 18.500 mp este ocupata in proportie de 60% de magazine cu suprafete mari, tip ancora. Acestora li se adauga peste 50 magazine pe suprafete mai mici, tip boutique. Branduri internationale si nationale cu notorietate precum Intersport, Takko, Deichmann, New Yorker, Drogerie Markt, Kenvelo, Librariile Alexandria, City Pharma vor fi prezente deasemenea in cadrul centrului comercial", a declarat Manuela Jivan, Head of Commercial al Cometex.

Cometex este membra a grupului Altex din mai 2005, in prezent, dezvoltatorul gestionand un portofoliu de proiecte de real-estate in Suceava, Falticeni.

INVESTKREDIT Viena este o banca specializata care vizeaza ca oportunitati de afaceri segmente de nisa ale pietei imobiliare si corporative. Pietele principale din Europa Centrala sunt Austria, Germania, Elvetia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Republica Ceha, Ungaria si Romania.