Centrul comercial Grand Arena Mall, situat in cartierul Berceni din Capitala, va fi inaugurat maine cu doar 80 din cele 180 de magazine cate cuprinde in total, alte 50 de magazine urmand a fi deschise in cel mult doua luni. Din totalul de 180 de magazine, au fost inchiriate pana in prezent doar 130, potrivit lui Mikael Harfi, reprezentantul companiei Euroinvest Intermed, dezvoltatorul mall-ului.
Grand Arena Mall are o suprafata inchiriabila de 50.000 mp si a necesitat o investitie de 187 milioane de euro, doar 15% din aceasta suma provenind de la banca.
Printre chiriasii centrului comercial se numara Sephora, Blu, Intersport, Costa Coffee, Deichmann, Spring Time, Kenvelo, Broaster Chicken, Centrofarm, Leonardo, Nokia, Arsis, Motivi, InMedio, Bamboo, Meli Melo, Otter, Tina R, Yellow Place, Say, Gatta, Sara Blu, Mela Verde, Germanos, Yves Rocher, Orsay, Sabrini, Sbarro, Benissimo, Jolidon, Cavaliere, Triumph sau Erros.
„Contractele de inchiriere au fost semnate pe perioade cuprinse intre trei si zece ani, iar chiriile se situeaza intre 18 si 60 euro/mp/luna”, a adaugat Mikael Harfi, membru al familiei Harfi, care detine o participatie majoritara in cadrul companiei Euroinvest Intermed.
Grand Arena mai are doua ancore: hypermarketul Carrefour, care a investit 20 de milioane de euro si Flanco World, care a investit 1,5 milioane de euro in cel mai mare magazin Flanco din reteaua nationala, cu o suprafata de 3.200 mp.
Mall-ul este amplasat pe Bulevardul Metalurgiei Nr. 12 si are o suprafata construita de 120.000 de mp, dispusa pe doua niveluri si 2.100 de locuri de parcare subterana.
Citeste si alte articole pe marginea subiectelor:
Grand Arena Mall, Mikael Harfi, Euroinvest Intermed
Contact Wall-Street
Ai observat greseli in articolul "Mai putin de jumatate din magazinele mall-ului Grand Arena vor fi deschise maine"? Ai o sugestie pentru redactia Wall-Street? Vrei sa ne transmiti un pont anonim? Transmite mesajul tau echipei Wall-Street
Fii primul care comenteaza articolul Mai putin de jumatate din magazinele mall-ului Grand Arena vor fi deschise maine
Pentru a putea comenta pe articolul "Mai putin de jumatate din magazinele mall-ului Grand Arena vor fi deschise maine", trebuie sa fii inregistrat pe Wall-Street. Intra in cont sau inregistreaza-te gratuit.