Proiectul este amplasat in cartierul Titan, fiind dezvoltat pe numele firmei Invest Imobiliar Construct si a fost finalizat in primavara acestui an. Preturile locuintelor cu trei camere incep de la 125.000 euro si ajung pana la 140.000 euro.

Invest Imobiliar Construct face parte din acelasi grup de firme care detine si dezvoltatorul Gigant Construct, intrat in insolventa la inceputul anului.

Dezvoltatorul a decis sa faca o noua oferta pentru apartamentele cu trei camere ramase nevandute: un loc gratuit in parcarea subterana, in valoare de 10.000 euro plus TVA.

Pallady Residence cuprinde 134 apartamente (studiouri, doua camere si trei camere), dintre care aproximativ 95% au fost deja predate proprietarilor.