Seful Agentiei teritoriale a ARR Satu Mare, Nicolae Jurj, arestat pentru luare de mita si trafic de influenta, a fost suspendat din functie si ii va fi desfacut contractul de munca, a anuntat, sambata, Autoritatea Rutiera Romana, informeaza Mediafax.
"Domnul Nicolae Jurj este suspendat din functia de sef agentie pana la finalizarea cercetarilor efectuate de catre organele abilitate. De asemenea, odata cu confirmarea masurii de arestare preventiva, domnului Jurj ii va fi desfacut contractul de munca", se arata intr-un comunicat al ARR.

Acuzat ca a cerut mita 5.000 de lei si combustibil pentru favorizarea unei firme, Jurj a fost arestat preventiv, sambata, pentru 29 de zile.

Decizia a fost luata sambata de o instanta a Tribunalului Satu Mare. Hotararea poate fi atacata cu recurs.

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul Teritorial Oradea, Biroul Satu Mare, l-au retinut vineri pe Jurj pentru luare de mita, in forma continuata si trafic de influenta.

Procurorii au stabilit ca, in mai, Jurj i-a pretins unui denuntator 2.500 lei pentru ca subordonatii sai sa nu efectueze controale la firma denuntatorului. Din suma pretinsa, el a primit de la denuntator 2.000 lei. In acelasi scop, tot in mai, acuzatul a mai pretins de la un colaborator al denuntatorului o cantitate de motorina sau suma de 1.000 lei, echivalentul combustibilului.

De asemenea, vineri, Nicolae Jurj a pretins si primit de la acelasi denuntator suma de 2.500 lei motivand ca a intervenit pe langa functionari din cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca Satu Mare pentru ca acestia sa favorizeze firma denuntatorului la momentul efectuarii unui control de specialitate.

El a fost prins in flagrant delict si retinut.

Sursa foto: Danilo Rizzuti / FreeDigitalPhotos.net

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri