Oficialii Ministerului Sanatatii (MS) au discutat astazi cu reprezentantii asociatiilor producatorilor si distribuitorilor de medicamente din Romania despre proiectul noii legi a sanatatii.
„Reprezentantii producatorilor si distribuitorilor solicita ca noua lege a sanatatii sa asigure mecanisme economice de crestere a finantarilor in sistemul sanitar, astfel incat sa se ajunga la un cadru care sa aduca pacientii cat mai aproape de tratamentele de care au nevoie si de medicamentele inovatoare", potrivit unui comunicat al ministerului.

In plus, oficialii organizatiilor farmaceutice au mai propus ministerului organizarea de grupuri de lucru care sa dezbata, printre altele, probleme ale sectorului de medicamente, precum reducerea termenelor de plata.

„Reprezentantii producatorilor si distribuitorilor au cerut ca discutiile sa continue la nivel tehnic", conform MS.

Consultari pentru un nou proiect al legii sanatatii

Reamintim ca proiectul unei noi legi in domeniul sanitar a fost lansat in dezbatere publica pe 28 decembrie 2011 si retras de presedintele Traian Basescu pe 13 ianuarie anul acesta.

Consultarile pentru elaborarea unui nou proiect al legii sanatatii au fost demarate de MS pe 26 ianuarie, acestea urmand sa se incheie pe 29 februarie. La ele vor participa organizatii ale medicilor, ale companiilor farmaceutice, ale pacientilor, ale asiguratorilor, spitalelor, precum si ale societatii civile.

Proiectul de lege ar urma sa fie elaborat de un grup de lucru intr-un interval de maximum 6 luni. El va fi supus dezbaterii publice 30 de zile, iar apoi inaintat Guvernului si Parlamentului in scopul dezbaterii pentru aprobare.

Sursa foto:
www.freedigitalphotos.net.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri