Oamenii de afaceri prefera sa nu vorbeasca despre problemele legate de lipsa transparentei si coruptie, dar tacerea inseamna complicitate si are efecte grave pe termen lung, a declarat, joi, Radu Merica, presedintele Camerei de Comert si Industrie Romano-Germana.
"Lipsa transparentei in mediul de afaceri are efecte grave pe termen lung. Daca luam doar cateva domenii, sa zicem cel al constructiilor - ne-am obisnuit sa avem firme de foarte mare succes pe o perioada foarte scurta de timp. Acestea erau abonate la lucrarile statului. Acum acestea sunt in dificultate si chiar au intrat in insolventa. Au aparut altele abonate la lucrarile cu statul pe baza relatiilor politice", a spus Merica, la conferinta Transparency&Business, organizata de Mediafax, Camera de Comert si Industrie Romano-Germana si Ambasada Germaniei la Bucuresti.

Merica apreciaza ca firmele mari nu se implica in afacerile cu statul pe baza relatiilor politice, in timp ce firmele mici nu vor sa se dezvolte, tocmai din acest motiv, si recurg la aceste tipuri de contracte.

"Din acest motiv ramanem in urma cu un sector important pentru economie, deoarece apar aspecte legate de calitatea constructiilor, de preturi. Sunt multe alte domenii, cum ar fi serviciile medicale, imobiliare in aceasta situatie. Peste tot unde exista implicarea politicului apar efecte negative", a adaugat Merica.

El a aratat ca nu exista tari fara coruptie, insa aceasta este tratata diferit de la stat la stat.

"Nu am intalnit tara fara coruptie. Exista tari unde lupta cu coruptia este continua, coruptia este penalizata, dar si tari in care coruptia este privita ca un fel de merit cavaleresc, ca pe un privilegiu. Romania este la jumatatea drumului dintre cele doua extreme. Au existat semnale pozitive si au fost autoritati care s-au luptat cu coruptia", a apreciat Merica.

O problema ridicata de reprezentantul investitorilor germani in Romania este cea a refuzului oamenilor de afaceri de a vorbi destre problemele cu care se confrunta legate de coruptie si lipsa de transparenta.

"Am avut o problema cand am organizat aceasta conferinta in a gasi oameni de afaceri care sa vorbeasca deschis despre problemele lor. Tacerea ne face complici. Daca rezolvam problemele in tacere vom avea de pierdut pe termen lung", a mai spus Merica.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri