Titlul in Liga 1 s-a decis vineri seara, la Cluj, insa exista in fotbalul romanesc cativa oameni care stiau demult cine se va incorona. Unii, cei mai multi, pentru ca erau direct implicati, iar ceilalti, mult mai putini, pentru ca stiau foarte bine ce inseamna fotbalul romanesc si ce atuuri trebuie sa ai pentru a castiga titlul, scrie Jurnalul.ro.
Printre cei care fac parte din cea de-a doua categorie, poate cel mai important si versat, este finantatorul Vasluiului, fostul mare arbitru Adrian Porumboiu. Omul care pentru al doilea an a fost invins. Dar nu fotbalistic. Omul care a acceptat ieri sa vorbeasca pentru Jurnalul National despre tot ce stie si despre tot ce trebuie sa stim cu totii despre un fotbal care parca ne scarbeste din ce in ce mai tare.

Citeste mai multe pe Jurnalul.ro.

Sursa foto: Activsport.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri