Premierul Victor Ponta a declarat, luni seara, ca este pregatit sa se supuna verificarilor oricarei institutii in ceea ce priveste acuzatiile de plagiat in cazul tezei de doctorat si a afirmat ca este jenant sa se insinueze ca l-a plagiat pe profesorul care i-a scris chiar prefata lucrarii.
El a adaugat ca acuzatiile lansate prin intermediul revistei Nature, pentru care fostul ministru al Educatiei si actualul consilier prezidenial Daniel Funeriu acorda periodic interviuri, nu reprezinta o surpriza si i-a transmis presedintelui Traian Basescu faptul ca, in pofida acestor acuzatii, tot el, ca prim-ministru, va reprezenta Romania la reuniunea Consiliului European, scrie Mediafax.

"Bãnuiesc ca nu are nimeni nicio surpriza, ca presedintele Basescu trei zile la rand a dat un mesaj prietenilor sai si domnului Funeriu sa scrie in America. Este in regula, sunt gata sa ma supun oricaror verificari. Mi s-a parut totusi un pic jenant sa spui ca am plagiat un profesor, domnul Diaconu, care a scris prefata lucrarii mele. e totusi ciudat sa il plagiezi pe care care ti-a scris prefata, dar dincolo de astea dau si un raspuns politic: tot merg la Consiliul European, sa inteleaga domnul presedinte Basescu", a spus Ponta.

Premierul a adaugat ca este obisnuit ca acuzatiile, deoarece anul trecut erau invocate contractele sale cu complexele energetice Rovinari si Turceni, iar acum presedintele Basescu s-a suparat si, probabil, i-a citit teza de doctorat.

"Daca a spus presedintele, este 100% plagiat, va rog sa nu aveti nicio indoiala. Eu insa sunt gata sa raspund in fata Marii Adunari Nationale", a spus Ponta, ironic, presei.

El a precizat insa in acelasi timp ca institutia Curtii Penale Internationale a fost infiintata in 1998 prin Tratatul de la Roma, iar el a facut parte din comisia pregatitoare de la New York, pentru ca un an mai tarziu, in 1999, sa inceapa sa isi scrie lucrarea.

"Daca asta este o problema de natura, nu pot spune decat ca nu am prejudiciat mediul ambiant. Este cel putin comic ca aceasta Curte Penala Internationala reprezinta un subiect de interes pentru revista Nature", a adaugat Ponta.

Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care sustine ca a accesat documente prezentate de o persoana anonima indicand faptul ca mai mult de jumatate din teza sa de doctorat privind Curtea Penala Internationala ar contine texte copiate.

"Premierul Victor Ponta a fost acuzat ca a copiat largi sectiuni ale tezei de doctorat in drept din 2003, fara a cita sursele bibliografice corespunzatoare. Daca acuzatiile se vor dovedi intemeiate, ar putea aparea presiuni publice pentru demisia lui Ponta, conform unor surse politice. In plus, acuzatiile ridica noi dubii in legatura cu capacitatea Guvernului de combatere a coruptiei in invatamantul superior", scrie revista Nature.

Nature a accesat documente prezentate de o persoana anonima care arata ca mai mult de jumatate din lucrarea de doctorat de 432 de pagini scrisa de Ponta, privind functionarea Curtii Penale Internationale, ar contine texte copiate. In plus, teza a fost republicata drept carte, cu foarte mici modificari, in 2004, si constituie baza unei alte carti, din 2010, privind responsabilitatea in dreptul international umanitar.

"Parti substantiale ale textelor din cele trei lucrari par sa fie identice sau aproape identice cu materiale scrise in limba romana de specialistii in drept Dumitru Diaconu si Vasile Cretu. De asemenea, textul se aseamana cu traduceri in romana ale unei lucrari in engleza publicata de specialistul Ion Diaconu", constata revista Nature.

"Indiciile privind plagiatul sunt mai mult decat evidente", afirma, pentru Nature, Marius Andruh, profesor la Universitatea din Bucuresti si presedintele Consiliului roman pentru recunoasterea diplomelor universitare.

Daca acuzatiile se vor dovedi reale, "in Romania si in strainatate vor trebui organizate dezbateri serioase pentru evitarea unor astfel de situatii", considera Andruh.

Conform Nature, Victor Ponta nu a raspuns solicitarii revistei de a comenta acuzatiile.

Materialul publicat de revista Nature, scris de Quirin Schiermeier, nu este insotit de dovezi privind acuzatia de plagiat. Incepand din 1999, Quirin Schiermeier a scris pentru revista Nature articole stiintifice si despre politicile aferente acestui domeniu existente in Germania, in alte state ale Uniunii Europene, in estul Europei si in fostul spatiu sovietic.

Nature a relatat si despre acuzatiile de plagiat la adresa fostului ministru al Educatiei in Cabinetul Ponta, Ioan Mang. Aceeasi revista publica in ianuarie 2011 un interviu cu fostul ministru al Educatiei in Cabinetul Emil Boc, Daniel Funeriu.

Presedintele Traian Basescu a facut referiri ironice, in cateva randuri, saptamana trecuta, in legatura cu calitatea de doctor in drept a premierului Victor Ponta. Basescu l-a criticat pe premierul Victor Ponta ca nu l-a anuntat, macar telefonic, inainte de sedinta de Guvern, despre mutarea ICR de sub coordonarea sefului statului, afirmand ca aceasta denota o lipsa de respect, si adaugand: "Cand esti doctor in drept, esti tare. Dottore!".

Traian Basescu a repetat de mai multe ori, intr-o declaratie de presa, ca Victor Ponta are titlul de doctor in Drept, inclusiv in contextul in care sugera ca acesta nu cunoaste textele tratatelor europene, iar in final a spus ca "acel putin acid legat de doctor" a fost "un foarte mic drept la replica pentru toate atacurile".

"Acel putin acid legat de doctor, pentru ca domnul prim-ministru Victor Ponta este un doctor facut de domnnul Adrian Nastase, caruia nu-i putem contesta cunostintele in materie de drept international... Deci, chiar putinul acid este o foarte mica, un foarte mic drept la replica pentru toate atacurile pe care prim-ministrul le-a facut de la momentul in care i-am pus mandatul in mana si pana astazi", a spus Traian Basescu in finalul declaratiei de marti, de la Cotroceni.




Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri