Confirmarea acuzatiilor de plagiat la adresa lui Victor Ponta intensifica presiunile pentru demisia acestuia, o situatie de incertitudine politica ce alimenteaza preocuparile investitorilor, scrie Reuters, notand ca liderul social-democrat este al treilea prim-ministru al Romaniei de anul acesta.
"O comisie academica a conchis ca premierul Victor Ponta a plagiat o mare parte a tezei de doctorat, intensificand presiunile pentru demisia acestuia", noteaza Reuters, reamintind ca mai multi lideri si politicieni europeni au fost nevoiti sa demisioneze pe fondul unor acuzatii similare, inclusiv un ministru desemnat de Ponta.

"Victor Ponta este al treilea premier al Romaniei de anul acesta, o situatie care alimenteaza instabilitatea politica si atrage preocuparile investitorilor; desi premierul s-a angajat sa colaboreze cu FMI, leul inca se confrunta cu scaderi-record. Continuarea instabilitatii politice ar exercita presiuni si mai mari asupra monedei nationale, crescand costurile de imprumut pentru Romania", explica Reuters, potrivit Mediafax.

"In mod esential, conflictele interinstitutionale distrag politicienii de la sarcina de adoptare a reformelor solicitate de FMI si UE in cadrul acordului de imprumut, rezultatul putand fi unul negativ pentru investitori", afirma, pentru Reuters, analistul Otilia Simkova, de la institutul Eurasia.

Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, in sedinta de vineri, ca premierul Victor Ponta a plagiat in lucrarea sa de doctorat, fiind propusa Ministerului Educatiei retragerea titlului de doctor. Decizia Consiliului a fost luata prin votul celor 13 membri prezenti din totalul de 21. In urma acestei decizii, CNATDCU a trimis Ministerului Educatiei propunerea de retragere a titlului de doctor al lui Ponta.

Ministrul Educatiei, Liviu Pop, care a emis joi un ordin de reorganizare a CNATDCU, sustine ca acest for nu are competenta sa ia decizii in acest sens. Totodata, Pop afirma ca de problemele de plagiat se ocupa Consiliul National de Etica, acesta fiind singurul care poate rezolva problema posibilului plagiat al premierului.

Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care sustine ca a accesat documente prezentate de o persoana anonima indicand faptul ca mai mult de jumatate din teza sa de doctorat privind Curtea Penala Internationala ar contine texte copiate.

Intr-un interviu acordat publicatiei El Pais, seful Guvernului este citat spunand ca isi va asuma responsabilitatea in cazul in care se va dovedi ca teza sa de doctorat este un plagiat si cu siguranta se "va retrage" si raspunde afirmativ la intrebarea daca va demisiona in acest caz.

Sursa foto: INTACT IMAGES/Jurnalul National/Dan Marinescu



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri