Presedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat joi ca, in opinia sa, in toamna acestui an vor avea loc alegeri prezidentiale, cand sunt programate si parlamentarele, precizand ca MAI trebuie sa-si faca datoria "cu mai multa eficienta".

"Batalia politica in acest moment s-a incheiat, ea va reincepe spre sfarsitul acestei toamne, cand vom avea cu siguranta alegeri parlamentare si, in opinia mea, destul de probabil si alegeri prezidentiale", a sustinut Antonescu.

De asemenea, el a precizat ca pana in 12 septembrie MAI trebuie sa-si faca datoria cu "mai multa eficienta", referindu-se la actualizarea listelor electorale.

Citeste si:

"Ministerul Administratiilor si Internelor va trebui sa-si faca cu mai multa eficienta, cu toata eficienta, datoria pana la data stabilita de Curtea Constitutionala, si, desigur, de atunci incolo", a precizat presedintele interimar.