Proiectele de legi au fost incluse, in vederea aprobarii, in Lista prioritatilor legislative ale Guvernului pentru cea de-a doua sesiune ordinara a anului 2012, potrivit Mediafax.

Executivul va aproba si va propune Parlamentului luna octombrie ca data de finalizare a procedurii legislative pentru proiectul de lege pentru organizarea si functionarea sistemului de sanatate din Romania.

Pana in decembrie ar urma sa fie adoptat si un proiect de lege privind exercitarea activitatilor si practicilor de medicina complementara si/sau alternativa, precum si infiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Practicienilor de Medicina Complementara si/sau Alternativa din Romania.

Tot pentru decembrie, Guvernul propune sa fie incheiata procedura legislativa pentru legea de punere in aplicare a Codului de Procedura Penala, dar si a legilor privind executarea pedepselor si a masurilor privative si neprivative de libertate sau a legii de privind organizarea si functionarea sistemului de probatiune.

Un proiect de lege privind organizarea si functionarea sistemului de plata a pensiilor private ar trebui finalizat pana in noiembrie, urmand ca pana in decembrie sa fie modificata legea sistemului unitar de pensii publice si sa fie adoptat proiectul de lege privind salarizarea in anul 2013 a personalului platit din fonduri publice.

Pana la finalul anului ar trebui adoptata si o lege privind economia sociala, dar si legea bugetului de stat pe anul 2013 si cea privind bugetul asigurarilor sociale de stat pe anul viitor.

Citeste si:

Guvernul isi propune ca pana la finalul acestui an sa modifice si completeze unele acte normative privind evidenta persoanelor, actele de identitate ale cetatenilor romani, precum si actele de identitate ale cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European rezidenti in Romania.

De asemenea, Executivul va proroga termenul de finalizare a procedurilor de admitere la tranzactionare in sisteme de tranzactionare administrate de Bursa de Valori Bucuresti - S.A. a actiunilor societatilor sau companiilor nationale la care Fondul Proprietatea S.A. detine pachete de actiuni, demarate de catre Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, precum si a masurilor pentru pregatirea si derularea ofertelor publice secundare de vanzare de actiuni.

Pe lista de prioritati legislative ale Executivului mai figureaza o propunere privind serviciile postale, un proiect de lege privind stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, modificarea si completarea legii serviciilor de transport public local si a legii minelor.

Guvernul va transmite Parlamentului un proiect de lege privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari si administrarea condominiilor, un alt proiect privind acordul unic pentru autorizarea lucrarilor de constructii, dar si un proiect de modificare a legii cadastrului si publicitatii imobiliare in vederea facilitarii accesului la bazele de date privind proprietatea pentru autoritatile administratiei publice locale.

Alte prioritati guvernamentale, pana la finalul anului, mai sunt proiectul de lege pentru organizarea, administrarea si exploatarea pajistilor si proiectul de lege privind gospodarirea integranta a zonei costiere.