Aproximativ un sfert dintre angajatii fara forme legale din Romania au studii superioare, iar o parte importanta dintre cei care lucreaza "la negru" efectueaza munca calificata sau "la birou", situatie care contrazice trendurile europene.
In Europa, profilul educational al persoanelor care lucreaza legal difera semnificativ fata de cel al angajatilor fara forme legale, se arata intr-o lucrare a Bancii Mondiale, conform Mediafax.

Astfel, persoanele care au numai educatie primara au o probabilitate mai ridicata de a lucra la negru, insa aceasta situatie este mult mai pronuntata in tarile din sudul si vestul Europei decat in noile state membre UE din Europa Centrala si de Est. In aceste tari, majoritatea celor angajati fara forme legale au terminat liceul.

Totodata, in mai multe tari, printre care Romania, Franta, Grecia, Israel, Rusia si Marea Britanie, intre 20% si 30% dintre angajatii fara forme legale au studii superioare. Mai mult, in Romania, Cehia, Ungaria si Slovenia, o parte importanta a angajatilor fara forme legale lucreaza munca de inalta calificare, "nemanuala".

Potrivit unui sondaj mai vechi al Comisiei Europene, citat de Banca Mondiala, majoritatea celor care lucreaza la negru in noile state membre UE spun ca salariile dupa fiscalizare sunt prea mici. In Ungaria si Lituania, aproximativ o treime dintre respondenti au trecut taxele drept cel mai important factor care ii incurajeaza sa lucreze la negru, fata de mai putin de 10% in Slovenia, Romania, Slovacia si Bulgaria.

In Romania, forta de munca fara forme legale este formata aproape in mod egal din angajati "la patron" si independenti, iar majoritatea angajatilor la negru lucreaza la firme mici, cu mai putin de 5 salariati. Totusi, Romania se numara printre tarile cu cele mai ridicate ponderi ale firmelor mari, cu peste 100 de angajati, in randul angajatorilor care apeleaza la munca fara forme legale.

Potrivit unui sondaj realizat in 2008 in randul a aproape 11.000 de angajati din 11 tari central-est europene, 23% dintre respondentii din Romania au declarat ca au primit in ultimele 12 luni o parte sau intregul salariu "in plic", fata de 3% in Cehia, 5% in Slovenia, 11% sau 11% in Polonia. Totodata, respondentii din Romania au primit in medie 70% din salariu in plic, mult mai mult decat in celelalte state vizate.

Informatiile se regasesc in volumul "In From the Shadow", publicat recent de Banca Mondiala, care reprezinta o analiza a muncii la negru din statele devenite membre UE in 2004 si 2007. Volumul a fost pregatit de o echipa de cercetatori independenti si specialisti ai Bancii Mondiale, iar numeroase informatii provin din cercetari efectuate de experti de top in domeniu.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri