Ministrul a aratat ca, in prezent, salariatii si-au primit restantele pentru luna iulie si le vor primi si pentru luna august.

Campeanu a precizat ca Ministerul Muncii va putea interveni doar in cazul in care privatizarea Oltchim nu va avea succes si societatea va intra, probabil, in administrare speciala.

"Acel ajutor de urgenta va fi acordat prin hotarare de guvern atunci cand intervine o situatie de 2-3 luni in care nu se pot plati salariile", a spus Campeanu.

Ministrul a precizat ca nu e vorba de un ajutor "global", ci doar pentru angajatii care sunt in situatii de urgenta.

Peste 500 de angajati ai combinatului Oltchim din Ramnicu Valcea protesteaza din nou, luni, pe platoul din fata pavilionului administrativ al unitatii, oamenii asteptand "un raspuns negativ sau pozitiv in ceea ce priveste privatizarea".

Salariatii solicita plata avansului pe luna august, fonduri pentru reluarea productiei si demisia presedintelui sindicatului.

Liderul protestatarilor, Corneliu Cernev, a declarat ca oamenii asteapta un raspuns privind privatizarea, sustinand ca este nevoie de bani pentru repornirea instalatiilor.

El a mai spus ca managerul interimar al combinatului, Radu Olaru, este la Bucuresti "pentru deblocarea sumelor necesare avansului pe august".

Citeste si:

Peste 300 de salariati ai Oltchim au protestat si vineri, pentru a treia zi consecutiv, pe platoul din fata pavilionului administrativ al unitatii.

In urma cu zece zile, Guvernul a decis ca angajatii Oltchim sa primeasca ajutoare sociale de urgenta in suma de cate 1.400 lei, in doua transe, din fondurile Ministerului Muncii, pentru a preveni noi probleme sociale.

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a declarat atunci ca angajatii Oltchim vor primi pana la 25 septembrie restantele salariale aferente lunii iulie, care nu au legatura cu ajutorul social acordat de Guvern, fiind insa necesar de precizat ca societatea nu a functionat in august si septembrie astfel ca normarea poate avea "de suferit".

Dan Diaconescu a castigat in urma cu o saptamana licitatia pentru preluarea a 54,8% din actiunile Oltchim, dupa ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare pret, pentru titlurile detinute de stat.

Premierul Victor Ponta declarat, marti, ca Dan Diaconescu are termen pana luni, 1 octombrie, sa plateasca pretul pe actiuni, caz in care acesti bani ar putea fi acordati Oltchim pentru functionarea combinatului., ca imprumut de salvgardare pentru maximum sase luni, pana la transferul actiunilor.

Premierul preciza atunci ca Guvernul este pregatit sa numeasca un nou management la Oltchim si sa dispuna administrarea speciala a combinatului daca Dan Diaconescu nu achita pana luni pretul pe actiuni, iar in maximum sase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.

Joi seara, Victor Ponta afirma ca informatia conform careia Dan Diaconescu ar dispune de 46 milioane euro intr-o banca din Olanda, prezentata joi dintr-un document, este falsa, iar acesta nu a depus pana in prezent vreo dovada ca are banii pentru Oltchim.

Presa relata joi, citand un document oficial, ca firma Gliding din Amsterdam garanteaza ca Dan Diaconescu dispune de 46 milioane de euro intr-un cont din Olanda al bancii HSBC.