Procurorii cer, miercuri, Tribunalului Bucuresti arestarea preventiva a 12 persoane retinute in dosarul retetelor false, surse judiciare declarand ca printre acestea sunt mai multi sefi de farmacii din lantul Dona, un medic psihiatru si administratori ai unor firme, scrie Mediafax.
In dosarul eliberarii de retete false, in care medici si farmacisti din cadrul aceleiasi retele farmaceutice sunt acuzati ca au fraudat bugetul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS) prin compensarea frauduloasa a contravalorii unor retete false si au produs astfel un prejudiciu de aproximativ 1,6 milioane de lei, procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti au emis, marti, ordonante de retinere pentru 24 de ore fata de 13 inculpati.

Surse judiciare au declarat ca este vorba de lantul farmaceutic Dona, unul dintre cele mai extinse retele la nivel national.

Procurorii au propus, miercuri, arestarea preventiva a 12 dintre cei 13 retinuti, respectiv a lui Wychy-Nessy Prioteasa-Constantinescu, Adriana Liliana Craina, Geta Vecserdi, Mihaela Munteanu, Cristina Daniela Sescu, Gabriel Sescu, Laurentiu-Aurelian Sescu, Maria Mirabela Sescu, Sorin Gelu Patrascu, Mirela Gabriela Mihai, Anca Mihaela Solomon si Claudia Elena Serban, se arata intr-un comunicat de presa al Parchetului Tribunalului Bucuresti.

Wychy-Nessy Prioteasa-Constantinescu, farmacist diriginte in perioada 16 aprilie - iunie 2011 si ulterior coordonator a zece farmacii din cadrul aceluiasi lant farmaceutic, este acuzat de inselaciune in forma continuata, respectiv de 3.602 acte materiale, prin care ar fi produs un prejudiciu total de 1.370.305,13 de lei. Acesta mai este acuzat de complicitate la spalarea banilor in forma continuata si dare de mita in forma continuata (5.513 acte materiale), a precizat Parchetul Capitalei.

Adriana Liliana Craina, director de zona al aceluiasi lantului farmaceutic in perioada 1 ianuarie -1 martie 2012, avand in coordonare atat farmaciile aflate in zona de care raspundea Prioteasa Constantinescu, cat si cele din zona de care raspundea Claudia Serban, este acuzata de complicitate la inselaciune in forma continuata, respectiv 842 de acte materiale, prin care ar fi produs un prejudiciu total de 376.085,5 de lei, precum si de favorizarea infractorului.

Geta Vecserdi, farmacist diriginte in perioada 1 martie 2011 - 31 martie 2012, a fost retinuta pentru inselaciune in forma continuata, respectiv 3.671 de acte materiale, prin care ar fi produs un prejudiciu total de 1.360.425,65 de lei, complicitate la spalarea banilor in forma continuata, cate o infractiune de dare de mita in forma continuata (3.788 de acte materiale) si de delapidare in forma continuata.

Mihaela Munteanu, farmacist diriginte in perioada 1 mai 2011 - 31 martie 2012, este acuzata de inselaciune in forma continuata (943 de acte materiale) si complicitate la spalarea banilor in forma continuata, precum si de dare de mita in forma continuata (66 de acte materiale).

Cristina Daniela Sescu, medic psihiatru, a fost retinuta pentru inselaciune in forma continuata si fals intelectual in forma continuata, respectiv 3.543 de acte materiale, prin care ar fi produs un prejudiciu de 1.314.917,85 de lei, precum si luare de mita in forma continuata (3.543 de acte materiale.

Procurorii cer arestarea lui Gabriel Sescu, administrator C. M., pentru complicitate la inselaciune in forma continuata si complicitate la fals intelectual in forma continuata, respectiv de 3.543 de acte materiale, prin care a produs un prejudiciu de 1.314.917,85 de lei, complicitate la inselaciune in forma continuata - 128 de acte materiale si un prejudiciu total de 45507,8 de lei, precum si complicitate la luare de mita in forma continuata - 3.543 de acte material.

Laurentiu Aurelian Sescu este acuzat de complicitate la inselaciune in forma continuata (3.671 de acte materiale), iar Maria Mirabela Sescu, director adjunct la C. M., a fost retinuta pentru complicitate la inselaciune in forma continuata si la fals intelectual in forma continuata, respectiv de 3.543 de acte materiale, prin care ar fi produs un prejudiciu total de 1.314.917,85 de lei, dar si de complicitate la inselaciune in forma continuata (128 de acte materiale).

Sorin Gelu Patrascu, asociat si administrator al SC S.S.C. SRL, societate care in perioada martie - decembrie 2011 a avut incheiat un contract de prestari servicii cu SC S. SA, in baza caruia a exercitat functia de "Director Zona SUD", este acuzat de complicitate la dare de mita in forma continuata, iar Mirela Gabriela Mihai, reprezentant R. in perioada 1 ianuarie - 31 martie 2012, a fost retinuta pentru complicitate la inselaciune in forma continuata, respectiv 310 acte materiale, prin care ar fi produs un prejudiciu de 199.625,52 lei, precum si pentru o infractiune de complicitate la dare de mita in forma continuata (683 de acte materiale).

Anca Mihaela Solomon, farmacist diriginte in perioada 1 martie 2011 - 31 martie 2012, a fost retinuta pentru inselaciune in forma continuata, respectiv 333 acte materiale, prin care ar fi produs un prejudiciu de 203.819,51 lei, o infractiune de complicitate la spalarea banilor in forma continuata precum si o infractiune de dare de mita in forma continuata (827 de acte materiale).

Procurorii mai cer arestarea preventiva a Claudiei Elena Serban, farmacist coordonator zona pentru zece farmacii din cadrul aceluiasi lant farmaceutic, in perioada 1 iulie 2011 - 1 aprilie 2012, pentru complicitate la inselaciune in forma continuata, respectiv 395 de acte materiale, prin care ar fi produs un prejudiciu de 230.894,43 lei, pentru o infractiune de complicitate la spalarea banilor in forma continuata (407 acte materiale) si o infractiune de dare de mita in forma continuata (855 de acte materiale).
Instanta Tribunalului Bucuresti urmeaza sa sa decida daca cei 12 vor fi arestati preventiv pentru 29 de zile.

Parchetul Capitalei a precizat ca in perioada imediat urmatoare vor fi efectuate si alte acte de urmarire penala.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucuresti au dispus, in cursul lunii octombrie, inceperea urmaririi penale fata de 22 de persoane, medici si farmacisti, pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave, fals intelectual si uz de fals, luare de mita, dare mita si spalare de bani.

Potrivit procurorilor, medicii si farmacistii din cadrul aceleiasi retele farmaceutice au fraudat bugetul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS) prin compensarea frauduloasa a contravalorii unor retete false, producand un prejudiciu de aproximativ 1,6 milioane de lei.

Medicii acuzati ca falsificau retete prescriau tratamente pe numele unor pacienti care nu fusesera consultati, apoi le trimiteau unor farmacisti din cadrul aceleiasi retele farmaceutice, in baza unor intelegeri, care falsificau semnaturile beneficiarilor si le decontau la CNAS, banii fiind spalati prin introducerea intr-un circuit comercial licit.

Farmacia realiza astfel un profit, intrucat primea de la Casa de Asigurari de Sanatate valoarea decontata a medicamentelor, fara ca acestea sa iasa fizic din stoc.

Totodata, farmacistii implicati obtineau un profit personal deoarece, crescand in mod artificial vanzarile, obtineau prime in plus fata de salariu, sustin procurorii.

La randul lor, medicii primeau, de regula la sfarsitul fiecarei luni, sume de bani sau bunuri in valoare de 3%, uneori pana la 5%, din valoarea totala a retetelor false eliberate.

Un alt mod de operare consta in aceea ca medicul prescria retete cu acoperire intr-o situatie reala, in urma consultarii reale a pacientilor.

"Ulterior, in baza unei intelegeri prealabile cu farmacistul si prin incalcarea normelor deontologice privind exercitarea atributiilor de medic, fie determina pacientul sa prezinte reteta la o anumita farmacie, directionandu-l acolo in vederea ridicarii medicamentelor numai din aceasta farmacie, si nu dintr-o farmacie concurenta, fie nu inmana reteta pacientului, ci direct farmacistului, pentru a se asigura ca reteta nu este prezentata in alta parte, iar ulterior dadea medicamentele ridicate din farmacie pacientului", au precizat procurorii.

Si in aceste cazuri, medicii primeau lunar bani sau bunuri in valoare de 3-5% din valoarea totala a retetelor false eliberate.
Peste 4.000 de retete false au fost eliberate de medicii acuzati de coruptie si inselaciune pe numele unor pacienti care nu au fost consultati si nici un au solicitat vreun tratament, unii dintre "beneficiarii" tratamentelor administrate de acestia fiind persoane decedate. Procurorii care instrumenteaza ancheta in cazul eliberarii retetelor false au descoperit ca medicii cercetati in acest caz au intocmit peste 4.000 de astfel de retete, au declarat, marti, oficiali din Parchetul Capitalei.

In acest dosar, din luna martie 2012 pana in prezent au fost audiate peste 700 de persoane in numele carora au fost emise retete, au precizat procurorii.

Marti, in urma unor perchezitii, au fost duse la audieri 26 de persoane.

Surse judiciare au declarat, miercuri, ca anchetatorii au facut vertificari la sapte centre din Capitala ale lantului de farmacii Dona.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri