"Intr-un anumit fel, declaratia lui Omar Bakri ne atrage atentia asupra faptului ca Romania nu este imuna la acest pericol al unor acte teroriste. Tocmai de aceea, printre prioritatile care sunt acordate activitatii noastre la SIE, protectia impotriva actelor teroriste este unul din cele mai importante elemente", a spus Melescanu (foto), in emisiunea "Dupa 20 de ani", difuzata duminica de Pro TV.

El a precizat ca SRI este "cap de coarda" in materie de combatere a terorismului, fiind vorba de activitati care se desfasoara cu precadere pe teriroriul Romaniei, mentionand totodata ca, in tot ceea ce priveste informatiile externe, SIE colaboreaza cu SRI, scrie Mediafax.

"Dar acest tip de declaratii, desi nu vin de la un om care este un militant direct implicat in organizare, ci este mai degraba un ideolog al unei anumite forme de islamism, ne dovedeste ca nu suntem imuni la pericolul unor asemenea atentate teroriste", a mentionat directorul SIE.

"Nu avem la ora actuala, cel putin noi nu am transmis niciodata elemente care sa spuna ca ar fi iminenta producerea unui asemenea atentat in Romania in perioada urmatoare", a mai spus Melescanu, care a subliniat ca este una dintre "prioritatile maxime" ale Serviciului.

Referitor la atentatul de la Burgas, in care si-au pierdut viata mai multi cetateni israelieni, Melescanu a precizat ca a avut in ultima saptamana doua discutii cu sefii serviciilor din Bulgaria, atentatul fiind una dintre temele principale de discutii.

Citeste si:

"La ora actuala nu exista o concluzie definitiva sau un raport chiar al autoritatilor bulgare in legatura cu persoanele care au fost implicate, modalitatile care au condus la acest atentat. Au mai multe piste, sunt in desfasurare, colaboram si noi, dar nu avem inca o o concluzie definitiva", a spus el.

"Sunt totusi cateva concluzii preliminare care se pot desprinde, una dintre ele este ca acest tip de atentate, care a fost exemplificat si de atentatul de la Burgas, reprezinta o anumita evolutie in materie terorista. Daca pana acum atentatele erau operatiuni puse la cale si realizate de structuri extremiste, mai ales din zona araba si se intamplau in zone cu maxima expunere - vezi atentatul de la New York -, acest atentat arata ca putem asista la o anumita evolutie: in primul rand nu se intampla in tarile foarte mari, cu o expunere mediatica, ci in tari europene din zona de frontiera, in al doilea rand se pare ca sunt atentate in care nu sunt implicati oameni din afara zonei - e mult mai usor cand cineva iti vine dintr-o zona sa ai banuieli, sa vezi despre ce este vorba -, probabil ca sunt oameni care traiesc la nivel european si circula liber intre tarile UE si, in al treilea rand, se pare ca nu au existat nicun fel de legaturi sau conexiuni locale, interne. Sunt elemente care ne ingrijoreaza si pe noi, pe care le discutam, le examinam tot timpul, in legatura cu care dorim sa colaboram si le-am si spus colegilor bulgari acest lucru. Dar, pentru moment, nu exista niciun fel de amenintare directa in legatura cu iminenta unui asemenea act impotriva Romaniei", a mai spus Melescanu.

Liderul islamist Omar Bakri a declarat, intr-un interviu publicat de cotidianul bulgar "24 ceasa" la inceputul lunii octombrie, ca Bulgaria, Romania, dar si alte state pot fi tinte ale atentatelor teroriste.

"Din moment ce islamul a patruns intr-un teritoriu, acesta este considerat islamic. De aceea, musulmanii sunt datori sa-l elibereze intr-o zi. Spania, de exemplu, este teritoriu musulman. Europa de Rasarit - de asemenea. Romania, Albania, Macedonia, Serbia si Kosovo, Bosnia... Insa din cauza trupelor sale in Afganistan si Irak si din cauza colaborarii sale militare cu Israelul, Bulgaria este de asemenea o tinta legitima. Noi consideram ca pot fi savarsite atentate in inima Bulgariei. Se poate si in Romania, si in alte state. Aceasta depinde de tactica si strategia la fata locului. Atentatul de la Burgas a fost impotriva unei tinte israeliene. De aceea toti care au murit acolo sunt fii de israelieni si intre ei exista multi oameni importanti. Ei au multa putere", a spus el.