Implementat in perioada ianuarie 2011 – octombrie 2012, proiectul Nevoia de Orientare Reorientare si Dezvoltare (N.O.R.D) a pus la dispozitia somerilor din regiunea Nord-Vest servicii gratuite de mediere si consiliere pe piata muncii in cadrul Centrului de Incluziune Profesionala din Cluj si direct in comunitatile din care acestia proveneau.

Obiectivul proiectului a fost cresterea gradului de ocupare a fortei de munca si, implicit, scaderea somajului in randul persoanelor inactive, somere sau aflate in cautarea unui loc de munca. Grupul tinta al proiectului a fost format din categorii variate de persoane in cautarea unui loc de munca, din regiunea de dezvoltare Nord-Vest, dar in special din cele din Cluj-Napoca si din sase regiuni rurale – Mihai Viteazu, Iara, Calatele, Ciucea, Poieni si Negreni.

Intre rezultatele proiectului se numara:

- 2.600 de persoane informate asupra oportunitatilor pe piata muncii si a modalitatilor de a le accesa, dintre care 2.000 in cadrul Targului de Locuri de Munca;
- 345 de beneficiari care au luat parte la procesul de consiliere, prin care au identificat propriile bariere in accesarea unui loc de munca precum si solutiile posibile;
- circa 100 de persoane au obtinut un loc de munca;
- 152 de persoane au invatat cum sa foloseasca internetul si calculatorul pentru a-si face un CV si a aplica online la joburi, precum si cum sa foloseasca platformele de recrutare;
- 26 dintre beneficiarii programului cursurilor TIC, odata depasita bariera tehnologiei, au urmat apoi si o alta forma de invatamant;

Citeste si:

Nevoia de Orientare, Reorientare si Dezvoltare (N.O.R.D) este un proiect cofinantat din Fondul Social European prin programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritara ”Promovarea masurilor active de ocupare” ”Investeste in oameni”, implementat de KCMC (K Consulting Management and Coordination) in parteneriat cu Agentia de Dezvoltare Comunitara Impreuna.

Bugetul total eligibil al proiectului s-a ridicat la 2,1 milioane lei, dintre care 2 milioane lei co-finantare FSE si contributie nationala.

Sursa foto: freedigitalphotos.net